Când pică Moșii de toamnă în 2023. Ce e bine să dai de pomană pentru cei adormiți

Publicat: 23/10/2023 | 13:02
Colivă de Moșii de toamnă / Sursă foto: Creștinortodox

În anul 2023, Moșii de toamnă pică pe data de 4 noiembrie. Cu această ocazie, creștinii ortodocși vor face pomeni pentru cei adormiți. În jurul sărbătorii, s-au conturat o mulțime de tradiții, obiceiuri, dar și interdicții. 

Conform ritualului și rânduielilor bisericești, în această zi se va săvârși Sfânta Liturghie, apoi slujba Parastasului pentru cei adormiți. Nu doar la biserică vor merge creștinii, ci și la cimitir, unde tradiția spune că este bine să aprindă cel puțin două lumânări.

Ce e bine să dai de pomană de Moșii de toamnă

Pentru cei care vor face pomană de Moșii de toamnă, este indicat să dea de pomană colaci și colivă, dar și vin și prescură:

„În tradiția ortodoxă, în ziua praznicului se aduc la biserica, pentru a fi sfințite, coliva, prescura și o sticlă de vin. De asemenea, se sfințesc pachete cu alimente pe care rudele celor adormiți le împart după slujba de pomenire.

Noi ortodocșii ne rugăm pentru că avem credința că prin rugăciunile noastre, sufletul celui adormit va ajunge la Judecata universala, într-o stare mai buna decât aceea cu care s-a despărțit de trup”, spunea părintele Paul Tudorache, preot în parohia ‘Sfanta Cuvioasa Parascheva’ din Călărași.

Totuși, de la ce vine denumirea de „moșii”?

„La fiecare Sfântă Liturghie, preotul, când iese cu Cinstitele Daruri în mijlocul bisericii pomenește pe strămoși, moși, părinți, frați și surori și pe toți cei adormiți din neamul nostru. Conștientizăm și știm că atunci când plecăm din lumea aceasta nu facem altceva decât să ne adăugăm la neamul nostru, la cei care au plecat din lumea aceasta. Din această cauză amintim despre cei care fac parte din seminția noastră, ne gândim la ei, îi pomenim și cel mai important lucru pe care îl putem face este să săvârșim Sfânta Liturghie pentru ei”, a spus pr. lect. dr. Marian Mihai de la Facultatea de Teologie a Universității din București.

(CITEȘTE ȘI: Când pică Moșii de iarnă. Tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci niciodată în această zi)

Ce să nu faci sâmbătă, 4 noiembrie

De Moșii de toamnă este extrem de important să evitați să faceți treburi casnice. Mai ales cei care vor să dea de pomană, nu au voie să dea cu mătura, să spele haine sau să facă mizerie pentru că se consideră că vor da și „lăturile” către cei adormiți.

Potrivit tradiției, creștinii trebuie să se îmbrace în haine curate, iar femeile să aibă capul cu acoperământ. De asemenea, este indicat să faceți pace cu persoanele cu care nu v-ați înțeles și sub nicio formă să nu bârfiți. Bonus: este bine ca finii să meargă la nași cu colăcei.

(CITEȘTE ȘI: Când sunt sărbătoriți moșii de toamnă. Ce să nu faci niciodată în această zi! E păcat mare)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult