Google știe acum și data când vei muri. Se folosește de inteligența artificială pentru a colecta date medicale despre tine, iar, după ce le analizează, îți spune cât mai ai de trăit, în funcție de bolile de care suferi.
Dacă până acum te-ai plâns că Google vrea să știe prea multe despre tine, atunci ia-o și pe-asta: Google poate prezice când vei muri, iar acuratețea cu care face acest lucru s-a dovedit înfiorător de ridicată. Poate ghici în 95% dintre cazuri.
În principal, această funcție a Google este aplicată în domeniul medical, iar datele colectate despre pacienți au în vedere informații de bază despre vârstă, etnie și gen. Acest date sunt apoi cuplate cu istoricul medical al fiecărui pacient, inclusiv diagnostice și rezultatele analizelor.
Totul se realizează printr-un sistem computerizat și este mult mai precis decât dacă operațiunea ar fi fost făcută de medici.
Principiul inteligenței artificiale este, aparent, simplu. Se referă la un calculator capabil să învețe singur să analizeze și să ia decizii, fără să-i fie dată comanda de o persoană sau de un alt computer. Inteligența artificială care prezice data la care vei muri a fost dezvoltată de mai multe echipe de cercetători de la trei universități americane, din Stanford, Chicago și San Francisco.
Google a preluat apoi tehnologia și a testat-o pe 216,221 de pacienți americani de la două spitale, cărora le-a colectat datele. Asta înseamnă că Google a colectat vreo 46 de miliarde de date despre acele persoane. Imaginează-ți cu câtă acuratețe poate funcționa această tehnologie dacă poate analiza atât de multe informații.
Ceea ce e și mai interesant e că cercetătorii pot „arunca” în computer orice fel de informație, iar acesta o analizează.