Când începe Postul Paştelui. Tradiţii şi obiceiuri la români
Postul Paștelui este cel mai aspru și cel mai lung dintre cele patru posturi importante din an. În acest an, Postul Paștelui la ortodocși va începe pe 7 martie și se încheie pe 23 aprilie, potrivit calendarului ortodox. De asemenea, în funcție de data la care este sărbătorit Paștele, sunt fixate Floriile și Rusaliile.
Când este dezlegare la peşte în Postul Paştelui
Pe parcursul întregului post există zilele cu dezlegăre la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri din pește. Zilele când au loc dezlegarile la peste sunt de Praznicul Bunei Vestiri, pe data de 25 martie și de Florii, în duminică dinaintea Paștelui.
Se spune că de la postul propriu-zis pot fi scutiți copiii, femeile gravide, lăuzele și bolnavii, însă asta nu înseamnă că se pot lipsi de postul spiritual și de rugăciuni.
În Săptămâna Mare se mănâncă doar seara, pâine și se bea apă și în Vinerea Mare se ține post negru.
Ce nu știai despre Postul Paştelui
Postul Mare este împărțit în două perioade: Postul Păresimilor, care ține până în Duminica de Florii și Postul Paștelui, reprezentat de ultima săptămână, Săptămâna Mare.
Postul Mare al Paştelui se referă la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei.
De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise.
De asemenea, în Postul Mare creștinii trebuie să dea dovadă de o grijă spirituală sporită, prin renunțarea la alimentele de proveniență animalică. Mai mult, aceștia trebuie să se inalte sufleteste prin rugaciune alaturi de fapte bune.
De ce Paștele are dată diferită în fiecare an
Calcularea datei la care creștinii sărbătoresc Paștele ține două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină.
Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an. În plus, utilizarea a două calendare diferite explică decalajul acestei sărbători la catolici și ortodocși.
Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.