Insula Iubirii revine pe micile ecrane cu noi surprize. Al șaselea sezon al show-ului fenomen s-a lăsat mult așteptat, însă fanii emisiunii mai au puțin de așteptat. Radu Vâlcan a ”furat” startul și a anunțat când va avea loc premiera.
Dornic de reușitele noului sezon, gazda emisiunii, Radu Vâlcan nu s-a mai putut abține și a făcut public data când va avea loc premiera Insula Iubirii. Prezentatorul TV a publicat o fotografie pe Instagram în care i-a dat de gol pe cei de la Antena 1.
Cu un pahar de șampanie alături, Radu Vâlcan s-a destăinuit urmăritorilor de pe rețelele de socializare:
”FRAȚILOR, E TARE RĂU SEZONUL 6 !!! PE 2 ȘI 3 MAI ÎNCEPE @INSULAIUBIRII_OFICIAL!” , a fost mesajul lui Radu Vâlcan.
Astfel, Insula Iubirii revine pe micile ecrane cu noi provocări pentru cuplurile dornice să-și testeze fidelitatea. Noul sezon al show-ului va avea premiera pe 2 și 3 mai și va fi difuzat în fiecare luni și marți, de la ora 20:30, Antena 1.
Cinci noi cupluri au luat decizia vieţii lor şi au vrut să se supună celui mai dur test al relaţiei, în cel de-al şaselea sezon Insula Iubirii, pornind într-o călătorie unică, plină de provocări şi tentaţii. (VEZI ȘI:SURPRIZĂ TOTALĂ! DE LA SURVIVOR, DIRECT LA INSULA IUBIRII, DUPĂ CE S-A IUBIT CU UN RĂZBOINIC: “LA VIAŢA MEA…”)
Două resorturi exclusiviste de pe Coconut Island i-au primit cu braţele deschise pe curajoşii care au vrut să trăiască experienţa care a schimbat viețile multor perechi de îndrăgostiți. 10 dintre cele mai puternice ispite masculine şi 10 dintre cele mai seducătoare ispite feminine sunt pregătite să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor noului sezon, ce va fi difuzat in fiecare luni şi marţi, începând din 2 mai, de la 20:30, la Antena 1.