Ioana și Ilie Năstase se pregătesc să plece împreună la Ierusalim, la doar câteva zile de când a apărut din nou zvonul divorțului, dat fiind faptul că soția fostului tenisman părăsise iar domiciliul conjugal. Bruneta a declarat în exclusivitate pentru CANCAN.RO că personal, a găsit soluția cum să nu mai ajungă la conflicte cu partenerul său.
Ioana și Ilie Năstase au avut parte de o dragoste cu năbădăi. Cei doi soți nu mai țin probabil nici ei minte numărul despărțirilor urmate de dulcile împăcări. Bruneta a introdus actele de divorț nu doar o dată, dar și le-a retras apoi înaintea primului termen.
La doar câteva zile de când a apărut iar zvonul unei noi despărțiri, alimentat de faptul că Ioana a părăsit domiciliul conjugal, soția fostului tenisman a motivat de ce a făcut acest lucru. Pentru ea, plecarea de acasă reprezintă practic o soluție de evitare a divorțului.
„Ca în orice familie, mai există certuri. Prefer să plec de acasă, atunci când îl văd pe Ilie nervos, sau când ceva nu-i pe placul meu. Mă urc în mașină și plec, am casă la mare, sau merg la munte, la căluț. Mă întorc cam în două-trei zile sau vine el după mine. Viața e imprevizibilă, niciodată nu știi ce-ți oferă. Eu nu mă cert, doar spun ce nu-mi convine”, a mărturisit Ioana Năstase pentru CANCAN.RO.
Soția fostului tenisman ne-a mai spus că pentru ea important este în primul rând să fie respectată și că niciodată nu l-a bănuit pe Ilie Năstase că ar înșela-o.
„Ca orice femeie, vreau să fiu respectată. La capitolul gelozie, n-am treabă. Nu l-am controlat, dar nici nu am simțit că m-ar fi înșelat. M-aș fi consolat, i-aș fi spus: Ducă-te sănătos, la ce bărbați sunt. Viața e atât de scurtă, încât nu merită să ne batem capul cu așa ceva.
Sinceră să fiu, nu am avut probleme să fiu înșelată nici în prima căsătorie, nici în a doua. Ar fi ultimul lucru care m-ar deranja. Dacă aș afla… Chiar nu m-am gândit. Probabil nu m-aș mai căsători din nou, sau nu aș da importanță”, a adăugat aceasta.
Ioana va petrece Sărbătorile Pascale alături de Ilie. E gata chiar să-i gătească dacă vor rămâne acasă, iar cu o săptămână înainte, cei doi soți vor pleca la Ierusalim, împreună și cu duhovnicul său:
„Nu am stabilit încă ce vom face. Dar da, voi fi cu Ilie de Paște. Dacă e nevoie și stăm acasă, voi găti, vom mânca tradițional, produse de miel. Ilie mănâncă orice, nu-i pretențios.
Pe 5 aprilie, o să plec la Ierusalim, cred că va merge și Ilie. Am mai fost și am dorit să mă întorc acolo. Excursia se organizează prin duhovnicul meu, și vom sta până pe 12. Cam la două săptămâni merg la el, la Crucea. Pentru mine e ca un tată, îl știu de 15 ani”.
Altfel, Ioana are în plan să-și aducă în capitală, mai aproape de casă, calul pe care-l are la munte:
„O să-l aduc în București, e mult mai bine pentru mine, nu va mai fi nevoie să merg cam la zece zile să-l văd. Prietenul fratelui meu și-a deschis un centru de echitație foarte frumos, undeva în Buftea. Îmi place echitația foarte mult. Aș fi vrut să fac acest sport mult mai des”.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.