Eurovision 2018 ajunge la cea de-a 63-a ediție, sub sloganul ”All aboard”. Reprezentanții celor 43 de țări înscrise în competiția cântecului european vor urca pe scenă în semnifinalele și în finala care vor avea loc la Lisabona, Portugalia. Dacă vrei să fii la curent cu evenimentele află de la noi când este Eurovision 2018.
Eurovision 2018 este unul dintre cele mai așteptat evenimene muzicale ale anului și va avea loc în această primăvară. Semifinalele Eurovision 2018 se vor desfășura pe 8 și 10 mai, în timp ce finala va avea loc pe data de 12 mai, evenimentul fiind transmis live la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.
Lisabona găzduiește pentru prima dată concursul Eurovision, după ce reprezentatul portughez Salvador Sobral a câștigat finala Eurovision 2017. Cântărețul, care la concursul muzical de anul trecut a fost reprezentat de sora lui, deoarece el avea mari probleme cu inima, va urca pe scenă la Eurovision 2018, unde va interpreta piesa Amar Pelos Dois, dar şi melodii noi de pe albumul pe care se pregăteşte să îl lanseze. Momentul se anunță a fi unul foarte emoționant, având în vedere că artistul a smuls lacrimi la reprezentația care l-a ajutat să câștige ediția de anul trecut a Eurovision.
În premieră, Ana Moura şi Mariza, cunoscutele interprete de muzică tradiţională portugheză – fado -, vor cânta în deschiderea concursului. Momentul artistic va rămâne un reper al istoriei muzicale din Portugalia, având în vedere anvergura celor două artiste şi faptul că vor urca împreună pe scenă pentru prima dată, anuntă eurovision.tvr.ro.
Trupa The Humans a câștigat finala Eurovision Romania 2018, obținând 3277 de voturi, și va urca pe scenă la Lisabona, în luna mai. Trupa „The humans” este formată din Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce). „The Humans” este o trupă formată din șase membri Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce). Formația a creat clipe emoționante cu melodia „Goodbye” și au intrat ultimii în competiție, având numărul 15, în finala națională Eurovision 2018, de duminică seara, 25 februarie. Melodia lor a fost apreciată și în semifinală, obținând cel mai mare punctaj. Fiecare dintre cei 6 membri ai trupei The Humans rezonează în acelaşi mix de stiluri muzicale: funk-pop-rock.
Cel mai recent single lansat de trupa The Humans – „Goodbye” – a fost compus de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei.
Melodia va intra în a doua semifinală a concursului, în prima parte a show-ului din 10 mai.
Sub sloganul “All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena de la Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.
6 dintre acestea nu vor mai trece prin semifinale, 5 fiind cele care contribuie cel mai mult din punct de vedere financiar la organizarea concursului muzical european, iar una – Portugalia, în acest an – este privilegiată, fiind țara organizatoare.
Monica Anghel și Marcel Pavel s-au clasat pe locul 8, cu 71 de puncte, la Eurovision 2002, cu melodia „Tell Me Why”.
Nicola a obținut locul 10 cu 73 de puncte, la Eurovision 2003.
Luminița Anghel și Sistem s-au clasat pe locul 3, cu 158 de puncte, după ce în semifinală au ocupat locul 1.
Mihai Trăistariu a făcut furori cu piesa ”Torneo” și s-a clasat pe locul 4, cu 172 de puncte.
Paula Seling și Ovi au reușit una dintre cele mai bune clasări ale României la Eurovision, cu o piesă și o interpretare care au făcut show la Oslo. Reprezentația le-a adus locul 3 și 162 de puncte.
Ilinca Băncilă și Alex Florea au reprezentat România la Eurovision 2017, de la Kiev, și au terminat concursul pe locul 7, cu 282 de puncte.