Când Brigitte nu-i acasă, angajații își fac de cap! Soții Pastramă au plecat în Dubai, iar casa a rămas pe mâna menajerei și a lui nea Marin

Publicat: 23/02/2021 | 10:58

Brigitte și Florin Pastramă au decis că au nevoie de o vacanță și au plecat spre ținuturi mai călduroase. Cei doi se află în Dubai, iar casa din Capitală au lăsat-o pe mâna angajaților, care s-au arătat extrem de entuziasmați.

Menajera Mariana și nea Marin au devenit „stăpâni” în casa lui Brigitte. Imediat ce Florin și soția sa au plecat, cei doi și-au intrat în rol și au vrut să trăiască măcar pentru o zi așa cum o fac soții Pastramă. Așadar, angajații au pus stăpânire pe locuință și au intrat repede în rol. (CITEȘTE ȘI: O CEARTĂ DINTRE BRIGITTE ȘI FIICA SA L-A SCOS DIN SĂRITE PE FLORIN PASTRAMĂ: „NU URLA CĂ-ȚI TRAG UNA”)

Prima oprire pentru menajera Mariana a fost în dressingul lui Brigitte, unde a fost impresionată de toate ținutele. Aceasta a probat câteva dintre ele și s-a arătat extrem de impresionată de o haină de blană. Aceasta a ținut să îi prezinte noua achiziție și lui nea Marin.

 „Uite, Mariane! Ce minunății de haine. Uite ce e aici! Mai probez și asta”, i-a spus Mariana bărbatului, potrivit spynews.ro.

Angajații și-au făcut de cap în casa lui Brigitte

Nea Marin nu s-a lăsat nici el mai prejos și a făcut o oprire în dormitorul celor doi, acolo unde a ținut neapărat să probeze salteaua pe care Brigitte și Florin dorm. A fost surprins de confortul patului și cu greu s-a ridicat din el.

În timp ce angajații au pus stăpânire pe casă, Brigitte și Florin Pastramă se relaxează în Dubai și testează terenul. Cei doi intenționează să cumpere o proprietate acolo și să se mute.

(VEZI ȘI: BRIGITTE ȘI FLORIN PASTRAMĂ AU AJUNS LA FUNDUL SACULUI: ” TOATE BUSINESS-URILE MELE S-AU DUS ÎN CAP”)