Când apare taxa pentru peturi în România! Toţi românii vor fi obligaţi să o achite
În noua realitate, noul normal – așa cum a fost denumită de mulți specialiști, dar și oameni simpli perioada aceasta a pandemiei de coronavirus –, în România va apărea o nouă taxă: cea pentru peturi, sticle și doze din aluminiu! În plus, toți cei care trăiesc în țara noastră vor fi obligați să o achite.
Când va apărea taxa pentru PET-uri în România
Proiectul privind taxa pentru PET-urile din România nu face parte din relansarea economiei după apariția maladiei mortale din China (virusul SARS-CoV-2), pentru că el era pe lista politicienilor de multă vreme. De altfel, acesta ar fi trebuit să fie prezentat încă din primăvara anului trecut. Recent, autoritățile au promis că taxa pe peturi, sticle și doze din aluminiu va intra în vigoare începând cu prima lună a lui 2021. Potrivit oficialilor, de la începutul anului viitor, pentru fiecare ambalaj comercianții vor reține o garanție, iar în momentul în care recipientul este returnat clientul își primește banii înapoi.
Statisticile făcute în România demonstrează că jumătate din ambalajele care ar putea fi reciclate nu se mai întorc niciodată în fabrici, relatează Știrile TVR.
Să facem repede un exercițiu de imaginație: presupunem că un român își cumpără în fiecare zi o sticlă cu apă. La sfârșitul unui an, înseamnă că a achiziționat 365 de sticle din plastic. Și, din păcate, în legătură cu numărul PET-urilor care ajung în sistemul de colectare selectivă nimeni nu poate să ofere un răspuns cert.
Datele oficiale arată că 80% dintre români sunt dispuși să plătească o garanție pe ambalaje.
Victor Ponta: “Îmi doresc să nu mai trăiesc în ţara PET-urilor”
Fostul premier Victor Ponta a vorbit în cadrul unui interviu mai vechi despre situația alarmantă a PET-urilor în țara noastră. Actual deputat PRO România, politicianul a denumit existența munților de recipientelor din plastic, sticlă și a dozelor din aluminiu: “boala secolului XX și XXI”.
“(…). Îmi doresc să nu mai trăiesc în ţara PET-urilor, a sticlelor de plastic, a cutiilor aruncate peste tot, pe orice drum, în spatele oricărei clădiri şi mai ales, eu am vorbit de Delta Dunării, dar acolo este o situaţie cu totul şi cu totul specială în care când vezi o sticlă de plastic sau un PET e o adevărată agresiune, dar e valabil în toată ţara. Şi cred că nimeni nu-şi doreşte să trăiască în ţara PET-urilor, dar nimeni n-a făcut până acum lucruri foarte concrete (…).
O să studiem inclusiv ideea unui proiect naţional în care utilizarea acestor aparate de colectare selectivă a deşeurilor să fie subvenţionată inclusiv de bugetul central în cazul autorităţilor publice locale. Vreau să văd cât mai multe primării care au asemenea sisteme. Dacă ei îşi cumpără aparatele, jumătate din sumă sunt dispus să le suport de la bugetul de stat. Vreau să văd staţiunile, fie că vorbim de Mamaia, Sinaia, Herculane, vreau să văd pline de asemenea proceduri şi tehnologie, pentru că la mare sau la munte stai printre PET-uri, dai peste PET-uri, este boala secolului XX şi XXI (…)”, a declarat Victor Ponta, conform site-ului oficial al Guvernului României.
În vestul Europei, sistemul prin care oamenii plătesc ambalajul, iar când îl returnează primesc banii înapoi funcționează de ani de zile, iar gradul de colectare a PET-urilor, sticlelor și dozelor din aluminiu depășește 90%.
Sursa foto: pixabay.com