Sebastian Stan este un actor american de origine română şi a devenit cunoscut în toată lumea după ce a interpetat rolul lui Bucky Barnes în Captain America şi în Avengers. Actorul nu duce lipsă de proiecte şi va putea fi văzut în curând într-un film produs de Netflix.
Sebastian Stan va juca în filmul The Devil All The Time, o adaptare a romanului psihologic cu acelaşi nume. Acţiunea se desfăşoară în perioada de după Al Doilea Război Mondial şi până la începutul conflictului din Vietnam şi spune povestea mai multor oameni care suferă de tulburări psihice cauzate de ororile războiului.
Din distribuţie mai fac parte actori consacraţi precum Tom Holland (cunoscut pentru rolul lui Spiderman), Robert Pattinson (Edward Cullen din Twilight) sau Bill Skarsgard (clovnul din IT). Conform IMDB, filmul va apărea pe Netflix, în SUA, pe 15 mai 2020.
Sebastian Stan s-a născut pe 12 august 1982 la Constanţa. La doar doi ani, părinţii săi au divorţat, iar când avea opt ani, imediat după căderea regimului comunist, el a părăsit România împreună cu mama sa, de profesie pianistă. Cei doi au stat patru ani în Viena, până când mama sa s-a recăsătorit cu directorul unei şcoli din zona metropolei New York şi s-au mutat în SUA.
Aici, Sebastian avea să descopere pasiunea pentru actorie şi să studieze această disciplină. În 2003, la doar un an după ce primea cetăţenia americană, avea să primească un rol episodic în serialul Lege şi Ordine. După mai multe apariţii minore în diverse filme, el avea să primească primul său rol important, pe cel al lui Carter Blaize din serialul de mare succes Gossip Girl.
Ulterior acestui serial, el a început să primească roluri tot mai importante, totul culminând cu cel al personajului Bucky Barnes / Winter Soldier din universul Marvel. De altfel, anul acesta el va putea fi văzut şi pe platforma de streaming Disney + în serialul The Falcon and the Winter Soldier, construit în jurul personajului său din saga Marvel.
Chiar dacă a plecat de ani de zile din România, Sebastian Stan încă mai vorbeşte limba română. Într-un interviu acordat în urmă cu ceva vreme pentru Pro TV el spunea că vrea să revină în ţară pentru că are multe întrebări cu privire la originile sale şi la viaţa de aici.