Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirmat vizita Irinei în România. Fiica fostului milionar își va vedea tatăl, iar acest lucru l-a făcut pe Irinel Columbeanu cât se poate de fericit.
În vara anului 2018, Irinel Columbeanu marca unul dintre momentele triste ale vieții sale. Își lăsa fiica să plece în America, să locuiască alături de mama sa și de Mr. Pink, iar de atunci a mai văzut-o doar de câteva ori. Însă, chiar și așa, cei doi au păstrat legătura, iar în curând se vor reîntâlni.
Irina Columbeanu ajunge în România
După ce a ajuns la azil, Irinel Columbeanu mărturisea că mai are o singură dorință, aceea de a își vedea fiica. Însă, deplasarea acestuia în America era aproape imposibilă, așa că Irina a fost receptivă și a decis să vină ea în România.
Atunci când a auzit veștile, Irinel Columbeanu a fost în extaz, iar acum și Monica Gabor a confirma că fiica ei urmează să vină în România. Pe pagina sa de Instagram, fosta „scorpie de la Izvorani” a posta o fotografii cu Irina, anunțând în același timp și plecare ei în România.
„13 zile au mai rămas! Irina vine în România”, a scris fostul fotomodel pe Instagram.
După ce Irina i-a confirmat că îl va vizita, Irinel Columbeanu a început să se pregătească temeinic pentru venirea acesteia. Fostul milionar abia așteaptă să își vadă fiica.
„Cu fiica mea vorbesc destul de des. Recent m-am auzit cu ea și mi-a cerut o procură pentru că îi trebuie pe la ambasadă, pentru pașaport, să vină în România. O să vină în țară luna care vine. Nu știu să îți zic data exactă. O aștept cu nerăbdare. Nu a mai venit în România din 2018, au trecut cinci ani de atunci.
O aștept pe Irina cu sufletul la gură. Am vorbit cu ea și m-am bucurat foarte mult. Am vorbit chiar și cu Monica prin mesaje și mi-a spus că se bucură din suflet că am luat legătura cu Irina”, declara Irinel Columbeanu.