Minunile icoanei de la Biserica Sfântul Anton și ritualul celor 9 zile de marți
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Când a rupt Andrei relația cu Diandra, de fapt. De câte luni susține că nu își mai vorbesc: „Cred că au tăiat ăștia…”

Când a rupt Andrei relația cu Diandra, de fapt. De câte luni susține că nu își mai vorbesc: „Cred că au tăiat ăștia…”

De: Alina Drăgan 27/08/2024 | 19:44

Sezonul opt Insula Iubirii se apropie de final, iar telespectatorii vor afla în curând deznodământul în ceea ce privește cuplurile. Însă, unii dintre concurenți au fost ceva mai „darnici” și au dezvăluit în mediul online câteva detalii din viața lor. În acest sezon cel mai controversat cuplu a fost cel format din Cristina și Andrei. Cel din urmă pare că s-a îndrăgostit iremediabil de ispita Diandra, însă realitatea este alta. Andrei a rupt tăcerea și a mărturisit când a pus punct relației cu ispita. Ce s-a întâmplat cu povestea lor după terminarea filmărilor?

Complicate sunt căile iubirii sau cel puțin cele pe care Andrei a decis să o apuce. În cadrul show-ului de la Antena 1, bărbatul nu a rezistat prea mult în fața ispitei. Acesta a uitat imediat de căsnicia sa de 10 ani atunci când a văzut-o pe ispita Diandra. S-a îndrăgostit de ea imediat și a susținut sus și tare că este femeia perfectă din toate punctele de vedere pentru el. Ei bine, se pare că visul frumos s-a spulberat, iar acum a mărturisit tot adevăratul.

(CITEȘTE ȘI: Andrei a aruncat bomba: Cristina l-a înşelat înainte de Insula?! „O urăsc! Aș da-o celui mai mare dușman”)

Când a rupt Andrei relația cu Diandra, de fapt

Cât timp s-au aflat în Thailanda, Andrei și Diandra susțineau că formează cuplul perfect și că întâlnirea lor a fost programată de univers. Și-au declarat dragostea, fără a ține cont de Cristina, iar karma i-a ajuns. Se pare că la scurt timp după terminarea filmărilor, relația celor doi s-a încheiat, iar acest lucru l-a dezvăluit recent Andrei în cadrul unui live pe TikTok.

Întrebat ce mai face Diandra, Andrei a fost sincer și a spus că de mai bine de 4 luni nu mai vorbește cu ea. Se pare că acea conexiune specială pe care o aveau s-a spulberat, iar acum aceștia sunt ca doi străini. De asemenea, acesta a mai precizat că tot ce s-a întâmplat cu Diandra nu a depășit granițele Thailandei, legătura lor fiind strict în cadrul emisiunii.

„Nu mai vorbesc cu ea de 3-4 luni. Nu mai avem nicio conexiune, ca să zic așa. S-a rupt conexiunea, cred că au tăiat ăștia netul și s-a dus tot ce era acolo. Tocmai, tot ce a fost între noi a fost în cadrul emisiunii, să ne înțelegem. Eu înțeleg tot ce spun când spun acolo, tocmai o să… de fapt îmi doresc să discut cu voi lucrurile astea, ca să mă fac înțeles. Nu vreau iertare, nu vreau scuze, nu vreau nimic de la nimeni. Nu vreau decât să vă spun povestea și din punctul meu de vedere, ce am trăit eu și de ce am făcut lucrurile astea”, a mărturisit Andrei, în mediul online.

Este posibil ca terminarea bruscă a relației dintre Andrei și Diandra să aibă mare legătură cu faptul că în ultima perioadă acesta a tot fost surprins în compania Cristinei. Cei doi foști soți pare că s-au împăcat, așa că era normal ca ispita să nu mai existe în peisaj.

(VEZI ȘI: Românii au luat foc, după ce au sesizat „făcătura” dintre Andrei şi Cristina. S-au dat de gol în ultimul hal)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Elena Cârstea acum, la 17 ani după ce s-a mutat în SUA
De nerecunoscut! Cum a ajuns să arate Elena Cârstea acum, la 17 ani după ce...
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai inutile facultăți din prezent, conform Inteligenței Artificiale. Pe locul 1 este o specializare foarte căutată
Cele mai inutile facultăți din prezent, conform Inteligenței Artificiale. Pe locul 1 este o specializare...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Hetty Green, miliardara care a trăit ca o cerșetoare: avea o rochie și o spăla doar unde era mai murdară, ca să economisească săpun
Hetty Green, miliardara care a trăit ca o cerșetoare: avea o rochie și o spăla...
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat...
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
„Alexandra”, primul film bazat pe cazul Caracal. Când poate fi vizionat în cinematografele din România
„Alexandra”, primul film bazat pe cazul Caracal. Când poate fi vizionat în cinematografele din România
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din  Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din...
Claudia Puican a mărturisit câte kilograme a luat în sarcină. Soțul ei, Armin Nicoară, a filmat-o în timp ce își mângâia burtica. „Dacă nu mă refac, nu îți mai place de mine așa?”
Claudia Puican a mărturisit câte kilograme a luat în sarcină. Soțul ei, Armin Nicoară, a...
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și vadă notele
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025 se anunță pe 31 martie. Unde pot elevii să-și...
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Jocurile ASCUNSE pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al Andreei Tonciu? De necrezut, cum arată acum sportivul de 40 de ani și ce s-a mai aflat despre el
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al...
Temperatura ideală pentru a avea parte de un somn odihnitor. Aceasta este valoarea perfectă
Temperatura ideală pentru a avea parte de un somn odihnitor. Aceasta este valoarea perfectă
Cinci zodii vor avea succes nesperat până pe 30 aprilie. Fecioarele vor beneficia de oportunități care le vor transforma viața în mod spectaculos
Cinci zodii vor avea succes nesperat până pe 30 aprilie. Fecioarele vor beneficia de oportunități...
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce a însemnat ”corp deșeu”, se vede clar”
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Se schimbă buletinele. E ordin direct de la UE. Renunțăm la cărțile de identitate clasice
Se schimbă buletinele. E ordin direct de la UE. Renunțăm la cărțile de identitate clasice
Chiftelele, preparatul clasic, cu adevărat savuros. Trucurile specialiștilor
Chiftelele, preparatul clasic, cu adevărat savuros. Trucurile specialiștilor
Culisele CRIMEI oribile de la Măgurele. Cine s-a aflat, de fapt, în spatele cumplitului asasinat
Culisele CRIMEI oribile de la Măgurele. Cine s-a aflat, de fapt, în spatele cumplitului asasinat
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe...
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o...
„Spunea calm că totul va fi bine” Noi informații despre moartea lui Alex Mătușa, militarul găsit împușcat în cap. Ce ascunde tragedia de la unitatea din Târgu Jiu
„Spunea calm că totul va fi bine” Noi informații despre moartea lui Alex Mătușa, militarul...
Top 5 cele mai spectaculoase lacuri glaciare din România. Locurile speciale care-i lasă pe turiști fără cuvinte
Top 5 cele mai spectaculoase lacuri glaciare din România. Locurile speciale care-i lasă pe turiști...
Ce conțin, de fapt, crenvurștii? Mulți români adoră să-i mănânce, dar puțini citesc eticheta produsului
Ce conțin, de fapt, crenvurștii? Mulți români adoră să-i mănânce, dar puțini citesc eticheta produsului
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia de astăzi: „Ce preț a plătit pentru a fi…”
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia...
×