CANCAN.ro publică fragmente în premieră. A fost printre cele mai vândute cărţi de la „Gaudeamus”, iar acum…

De: Cancan
Publicat: 06/12/2017 | 00:00

Nu este, însă, un volum de poezii convenţional, ci unul adaptat la aceste vremuri, astfel că poeziile sunt sub forma unui audiobook, cu versurile recitate, într-un mod original, de celebrul actor de teatru şi film Ion Dichiseanu. Volumul lansat de Editura Tracus Arte, cu o grafică remarcabilă, conţine 14 poeme de dragoste scrise de jurnalistul Adrian Artene.

Am scris acest volum cu sufletul. N-am folosit cuvinte… Am încărcat fiecare strofă cu emoţii. Am credinţa că emoţia provocată de iubire este măsura tuturor lucrurilor. Şi, implicit, poezia de dragoste este măsură a tuturor lucrurilor. În spatele metaforei din titlu, mi l-am imaginat pe Dumnezeu uman, descoperind că acolo unde există iubire, nimic nu este pierdut!”, a mărturisit autorul.

Maestrul Ion Dichiseanu a dat glas versurilor scrise de autor: ”Omule, cum fiinţa ta vibrează la frumos, fie teatru, fie muzică, film sau poezie, aşa inima mea a îmbrăţişat versurile scrise de Adrian Artene şi le-a dat viaţă, prin interpretarea lor”.

Cunoscutul prozator Ioan Groşan consideră că, pe parcursul acestui volum, Adrian Artene abordează poetica amorului cu dezinvoltură, fără inhibiţii: ”Vehicolul fundamental al poemelor sale este, de la un capăt la altul, sinceritatea. Însă o sinceritate bine strunită tehnic, prin rimă, ritm şi repetiţie lait-motivică”.

CANCAN.ro publică azi, în premieră, doar câteva fragmente din acest audiobook excepţional.

”(…)

Ai evadat, preafericito, cândva din Rai

Ca să-i salvezi din Iad pe trişti,

I-ai învăţat să râdă, le-ai dat grai

Ai vindecat de lacrimi pe cei plânşi!

 

Ai evadat, Preasfânto, din icoane,

Ţi-ai asumat pedepse grele

Ca să cununi, în noapte, trupuri goale

Şi să legi mirii veşnic prin inele!

(…)”

Fragmente din poezia ”Sfânto”

L-am privit pe Dumnezeu în ochi,

În seara în care-ntâia oară te-am văzut!

Te căutasem secole prin catedrale vechi

Mi-erai şi sfântă, şi înger decăzut!

(…)

Şi L-am privit trufaş pe Dumnezeu în ochi,

În seara în care-ntâia oară de mână te-am ţinut!

Purtat de un păcat, m-am lepădat de El

Şi te-am închis, doar pentru mine, într-un inel”

(…)”

Fragmente din poezia ”L-am privit pe Dumnezeu în ochi”

”(…)

Prin biblioteci,

Printre file de cărţi necitite,

Printre versuri de poezii nescrise,

Căutam iubirea, dar ea nu era!

N-avea nici verb, nici rimă nu avea!

 

Prin muzee,

În spatele unor tablouri fără culoare, fără lumină,

Printre statui nedefinite, anonime,

Căutam iubirea, dar ea nu era!

Nici pensula n-o desena, nici dalta n-o mărturisea! (…)”

Fragmente din poezia ”Căutam iubirea”

Audiobook-ul se poate comanda AICI