CANCAN.ro are ultimele imagini cu Dan Adamescu în viaţă. Cine va moşteni averea miliardarului
Anul 2016 a adus sfârşitul pentru un imperiu financiar fabulos
Un imperiu evaluat la 1 miliard de euro s-a dărâmat, peste noapte, ca într-un joc de domino. Falimentul mega-afacerii ”Astra Asigurări” (pe care proprietarul ei o poziţiona în urmă cu câţiva ani la 850 de milioane de euro) a spulberat paradisul familiei Adamescu, una dintre cele mai bogate din România. Practic, toate afacerile din imperiul clădit de Adamescu au resimţit cutremurul ”Astra Asigurări”, printre acestea numărându-se şi cele din industria hotelieră (având acţiuni la Rex Mamaia şi Intercontinental), Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă, dar şi Magazinul Unirea din Bucureşti.
Însă, lovitura de graţie i-a fost dată de către procurorii DNA, în data de 25 martie, de către procurorii DNA care au anunţat că pun sub sechestru acţiunilor deţinute de Adamescu la mai multe companii în valoare de… 190 de milioane de euro. Acesta este cel mai mare sechestru instituit vreodată în România până în acest moment! Mai mult decât atât, şi fiul lui natural, Alexander Adamescu, a fost implicat în investigaţie, iar procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de omul de afaceri Adamescu Bogdan Alexander, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.
Potrivit DNA, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan. Fiul lui Adamescu locuia în acea perioadă la Londra, a fost arestat, apoi autorităţile britanice au decis eliberarea pe cauţiune a acestuia, însă Alexander a fost obligat să poarte în permanenţă pe picior brăţară de localizare.
Milionarul Dan Adamescu nu a fost însă la fel de norocos, primind din partea instanţei o decizie definitivă, de patru ani şi patru luni cu executare, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova. Nici în viaţa personală nu a avut mai mult noroc afaceristul, fiindcă a trecut printr-un divorţ presărat cu scandaluri, iar fosta sa soţie Carmen, actualmente Palade, i-a cerut jumătate din averea deţinută de acesta, estimată în acel moment la aproximativ 700 de milioane de euro, plus daune pentru “traumele suferite în timpul mariajului”, în valoare de aproximativ 10 de milioane de euro. Însă, deşi Judecătoria Sectorului 1 a decis în luna iunie să admită solicitarea femeii şi să dispună divorţul dintre ea şi omul de afaceri Dan Adamescu, averea fabuloasă a rămas la comun, fiindcă nu a fost achitată taxa de timbru în valoare de 50 de milioane de lei.
Bătălia pentru averea impresionantă se va duce între două tabere
Prima este cea formată din Carmen şi fiul acesteia, Rani Adamescu, cel al cărui extravaganţe financiare l-au făcut pe milionar să anunţe oficial că îl va dezmoşteni, chiar cu puţin timp înainte de a muri, iar în cea de-a doua tabără se află Alexander Adamescu, fiul drag şi mâna dreaptă a afaceristului, fostul iubit al Cristinei Spătar, “Regina R&B”. De altfel, soţia acestuia, Adriana Constantinescu, fiind cea care s-a luptat până în ultima clipă pentru eliberarea din penitenciar a lui Dan Adamescu, implorând instanţa să ţină cont de starea de sănătate tot mai precară a acestuia.
De altfel, acest lucru se poate observa cu uşurinţă în fotografiile CANCAN.ro realizate chiar înainte de încarcerarea milionarului. Acesta nici măcar nu se mai putea deplasa de unul singur, având nevoie de sprijinul bodyguarzilor pentru a face câţiva paşi. Dacă ar fi apucat să facă partajul, lucrurile s-ar fi “aşezat” mult mai uşor pentru cei rămaşi în urma lui, mai ales că problemele sunt acutizate şi de sechestrul impus de autorităţi pentru recuperarea prejudiciului cauzat de manevrele lui Adamescu.
This browser does not support the video element.