Nicu Covaci a murit, vineri seara, la spital. Era internat, în stare gravă, de aproximativ o lună, cu mari probleme de sănătate. Fusese operat pe creier în luna martie, iar în urma unui RMN I s-a depistat o tumoră cerebrală. A urmat ședințe de radioterapie, dar sănătatea i s-a agravat. Iar în final, marele artist s-a stins. Avea 77 de ani. A scris istorie în muzica rock, în toți anii petrecuți în slujba fanilor pe care trupa Phoenix îi are. CANCAN.RO a intrat în posesia unul filmuleț în care Nicu Covaci fac e ce știa mai bine: spectacol oricunde! S-a întâmplat la o căbănuță de lângă Sighișoara, iar noi avem totul, în exclusivitate.
Nicu Covaci nu încânta fanii doar de pe scenă, unde făcea adevărat show cu trupa Phoenix, pe care a fondat-o, ci spectacolul se termina, de multe ori, între prieteni, unde artistul îi delecta. CANCAN.RO a intrat în posesia unul filmuleț de la o petrecere, între cei de la masă fiind și Dan Negru, care îi spune, la un moment dat, ce vârste au copiii lui. Iar Nicu Covaci a încins atmosfera cu vocea sa deosebită.
Acum doi ani s-a întâmplat, la o cabană de pe lângă Sighișoara. Dan Negru a prezentat spectacolul pe care Covaci l-a dat, apoi, o gașcă de prieteni s-a retras, pe seară, la un șpriț în mijlocul naturii. În foișorul cabanei a început petrecerea, care avea să se încheie spre dimineață. În imaginile pe care vi le prezentăm, Nicu Covaci ia chitara și își delectează prietenii cu o superbă melodie.
Nicu Covaci s-a stins la 77 de ani (Vezi AICI detaliile), la Spitalul Județean din Timișoara, iar managerul Dorel Săndescu avea să facă anunțul pe pagina sa de Facebook. ”Acum, când în Parcul Rozelor din Timișoara se desfășoară Opera rock Meșterul Manole, purtat de această muzică sublimă, s-a înălțat spre cer sufletul celui care a fost și va rămâne NICU COVACI. Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească”, a fost mesajul medicului.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.