1 Mai e duminică, dar petrecerea a început de vineri, în jurul prânzului, atunci când tinerii dornici de ”evadare” au năvălit pe litoralul românesc. Și care să fie ținta supremă dacă nu exclusivista stațiune Mamaia! CANCAN.RO a intrat în bucătăria de la Nuba, unul dintre cluburile care și-au deschis larg ușile în aceste zile, și vă prezintă, în exclusivitate, ce le-au pregătit harnicii bucătari invitaților dornici de distracție.
Șeful bucătarilor de la Nuba avea să dezvăluie, chiar de la fața locului, ce surprize culinare îi așteaptă pe petrecăreți. Mai mult, am aflat și ce merge la șampanie, dar și despre ”tratamentul” pentru mahmureală. La Nuba se face tot!
”Frigărui, burger, tartar, brânzeturi, tot ce se poate, de la fructele de mare până la homari, vită, tot!
(CITEȘTE ȘI: VEDETELE S-AU „LIBERAT” PE LITORAL, ÎN NUBA & LOFT, DE 1 MAI)
Este un meniu prestabilit, pentru că se comandă foarte, foarte mult, e un număr foarte mare de oameni și, ca să trecem cu bine peste toată nebunia, facem meniu prestabilit, altfel, nu faci față. Sunt 2.600 de persoane în trei zile, este deja foarte mult”, a dezvăluit bucătarul-șef.
Ce s-a întâmplat în alți ani? ”A fost destul de greu. Adică, atingi niște limite despre care credeai că sunt imposibile. Te trezești dimineața, nu știi ce se mai întâmplă, nu știi pe ce planetă ești, cum trebuie s-o scoți la capăt.
Totul trebuie să fie perfect. Am reușit să leg o oră de somn, dar cred că suntem puși la punct cu tot”, a continuat bucătarul.
Atenție, micii nu sunt săriți din meniu! Pentru că e o tradiție, mici de 1 Mai! Și nici ciorbele, numai bune după o băută în toată regula.
”Ar merge, de ce nu, chiar dacă aici sunt fițe! Dar facem și o ciorbă de pui, să se dreagă dimineața, după șpriț, o ciorbă de văcuță. Trebuie și așa”, este o altă mărturisire a bucătarului-șef.
Ce ar merge cu șampania? ”Icre, caviar, tartar de ton, proteina, carnea sunt foarte bune la beție… la alcool, mă rog. Am mers și pe fingerfood, să fie mai ușor, fiind un număr așa de mare de oameni…
E mai ușor, iei un finger, îl mănânci și mergi mai departe cu șampania”, a continuat confesiunile bucătarul-șef.
Iar finalul a aparținut bacșișului: ”Ce să zic, ne batem parte în parte cu ospătarii! Îi așteptăm după colț și stăm de vorbă. Cât s-a făcut, ce s-a făcut, ce s-a împărțit… Anul trecut a ieșit foarte bine!”
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.