CANCAN a aflat cine va fi noul sef al Garzii Financiare
CONTROVERSAT. Stelica Barna a fost dat jos de la carma Societatii Feroviare de Turism pentru ca incercat sa vanda activele CFR Calatori Peste trei zile, la Garda Financiara Bucuresti se va desfasura concursul pentru ocuparea functiei de director coordonator al acestei institutii. Examenul pentru acest post este, insa, in realitate doar o perdea de fum, castigatorul fiind deja stiut. IULIAN TANASESCU CANCAN a aflat din surse extrem de sigure ca sforile au fost trase in favoarea fostului viceprimar al Capitalei, Stelica Barna. Membru al Partidului Democrat Liberal, din partea caruia a si candidat pentru functia de primar al localitatii Otopeni, acesta este un personaj extrem de controversat. Astfel, in calitate de director general, acesta a adus una dintre cele mai importante intreprinderi din Romania – Aversa SA – in pragul falimentului. Acest aspect a fost stabilit chiar de catre AVAS, iar activitatea lui Barna la Aversa a ajuns si pe masa DNA. De asemenea, Barna, de profesie ospatar, a fost si director general al Societatii Feroviare de Turism. A fost demis insa, dupa dezvaluirile presei privind incercarea acestuia de a vinde activele CFR Calatori. Nu in ultimul rand, Barna se numara printre cei care au semnat pentru transformarea Parcului Bordei in cartier de locuinte. In ceea ce priveste perioada in care a fost viceprimar al Capitalei, Stelica Barna s-a remarcat dupa ce a fost nominalizat printre cei care nu si-au indeplinit sub nicio forma atributiile de serviciu.