Campionul paralimpic, Oscar Pistorius, suspect de dopaj! Poliţia a găsit testosteron şi seringi în casa sportivului
„Am găsit două cutii de testosteron şi seringi în camera lui Pistorius”, a afirmat un anchetator în faţa tribunalului din Pretoria, unde a compărut sportivul.
Oscar Pistorius s-a prezentat, miercuri dimineaţă, din nou în faţa magistraţilor de la tribunalul din Pretoria, în a doua zi a „pre-procesului” în care se va decide dacă sportivul va fi sau nu eliberat pe cauţiune. Conform Parchetului, audierile ar putea dura până vineri.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de crimă cu premeditare, a negat faptul că ar fi avut intenaţia să o ucidă pe prietena sa, Reeva Steenkamp, într-o declaraţie citită de avocatul său, marţi, în cadrul audierilor legate de cererea sportivului de a fi eliberat pe cauţiune.
Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de miercuri spre joi.
Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, era fost fotomodel sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud, informează Mediafax.
Pistorius a intrat în istoria atletismului mondial la JO de la Londra, când a devenit primul alergător cu ambele picioare amputate care a concurat în competiţiile olimpice rezervate sportivilor fără dizabilităţi.
El a ajuns în semifinalele probei de 400 de metri. La câteva zile după JO de la Londra, Pistorius şi-a păstrat titlul la Jocurile Paralimpice în aceeaşi probă.
La Beijing, el a fost triplul campion la 100, 200 şi 400 de metri. În palamaresul său, figurează şase tiluri de campion la Jocurile Paralimpice, o medalie de argint şi una de bronz.
(A.T.)