Campionul K1 Mighty Mo, cum nu l-ai mai vazut niciodata! A venit la vanatoare la cabana lui Ceausescu si a baut tuica!
Campionul mondial Mighty Mo, cel mai tare luptator de arte martiale si de K1 din lume in acest moment, a decis sa vina in zona Onestiului, mai precis la Cabana Intarcatoarea din Manastirea Casin, unul dintre multele domenii de vanatoare din tara ale lui Ceausescu.
Imbracat la inceput ca de vara, Mo a simtit pe propria piele frigul patrunzator, astfel ca vanatorii au pus “mana de la mana” si l-au imbracat cat mai gros, ca sa reziste celor cateva grade bune cu minus de afara. La fel ca pe timpul lui Ceausescu, partida de vanatoare a fost minutios pregatita cu cateva zile in urma, astfel ca singurul porc mistret a cazut repede sub bataia pustii. Nu al luptatorului, pentru ca nu avea permis, ci a echipei de vanatori, special adusa la standuri pentru el.
Desi porcul daca avea vreo 70 de kilograme, lui Mighty I s-a parut imens. “ Pentru tara mea, Samoa, daca nu impusti un mistret, nu te consideri barbat. Este foarte mare, si imi pare tare rau ca nu am putut sa-l impusc chiar eu”, a spus Mo.
Drept consolare, el s-a fotografiat cu arma de vanatoare si cu “marea” captura, pentru a le povesti acasa in Samoa celor 14 copii pe care ii are, si din care, cu siguranta, s-ar fi indestulat cateva zeci de suflete. La masa “de dupa”, Mo nu a mancat decat bors de peste si peste cu mamaliguta si usturoi, pe care le-a considerat delicioase, fara sa se atinga de carnea de vanat.
A degustat in schimb tuica, pe care a laudat-o si despre care a spus ca e mai buna de zece ori decat whisky-ul.
Domeniul de la Intarcatoarea, vizitat si de Hrusciov
In Primul Razboi Mondial, Regele Ferdinand a poposit la Manastirea Casin, cand a inspectat linia frontului cu Imperiul Austro-Ungar. In anii 30, in padurile Casinului a fost impuscat un cerb, trofeu „de aur”, care a fost record mondial mai multi ani. De aceste locuri se leaga numele lui Romeo Stanescu, care a realizat aici o cabana, preferata in ultimul razboi si de ambasadorul german, baronul Manfred von Killinger. Dupa al Doilea Razboi, Cabana Intarcatoarea si pastravaria, construita in 1954, a fost locul preferat al conducerii tarii si Partidului Comunist Roman. Aici a vanat Gheorghe Gheorghiu Dej si la inceputul anilor 60 a fost primit liderul Uniunii Sovietice, Nichita Hrusciov.
Florin Craciun