CFR Cluj s-a impus în derby-ul cu Dinamo Bucureşti cu scorul de 2-0 (2-0), partida disputându-se pe terenul „câinilor” în cadrul rundei a 14-a a Ligii 1.
Ardelenii au tranțat în favoarea lor disputa încă din primul mitan, grație golurilor marcate de Gabriel Debeljuh (min.14) şi Adrian Păun (min. 44 – penalty), acesta transformând lovitura de la 11 metri acordată de centralul Marius Avram în urma unui fault comis de Ante Puljic asupra lui Debeljuh.
Jerry Gane a fost urmărit de ghinion în acest meci, doi dintre jucătorii de bază ai săi, Aleix Garcia şi Ante Puljic, accidentându-se în prima repriză. „Câinii” au încheiat meciul cu un om mai puțin pe teren după ce Florin Bejan a primit al doilea cartonaş galben și implicit roșu la ultima fază a meciului (min. 90+3).
În urma acestui eșec „alb-roșii” au rămas pe locul 10 cu 15 puncte. De partea cealaltă, CFR Cluj, formația aflată la a treia victorie consecutivă în Liga 1 cu Edward Iordănescu pe bancă cu scorul de 2-0 după cele cu Poli Iași și FCSB, a acumulat 30 de puncte, egalându-i astfel pe „roș-albaștrii” la puncte și apropiindu-se la o lungime de Universitatea, cele două rivale în lupta la titlu urmând să se dueleze vineri de la ora 20:30 în Bănie în epilogul acestei runde.
Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș 3-0
Viitorul Constanța – FC Botoșani 1-2
Poli Iași – Academica Clinceni 0-0
FC Argeș – FC Hermannstadt 2-2
FC Voluntari – Chindia Târgoviște 0-2
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – UTA Arad 3-0
Dinamo – CFR Cluj 0-2
Vineri, 18 decembrie
ora 20.30 Universitatea Craiova – FCSB