După ce în prima manșă a turului I preliminar al Champions League s-a impus cu scorul de 3-0 pe terenul kosovarilor de la Drita, campioana Suediei a câștigat și returul de pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), Golurile au fost marcate de Strandber (min. 55) şi Larsson (min.60).
Malmo FF nu a avut niciun jucător în lotul Suediei la Campionatul Mondial din Rusia, unde selecționata pregătită de Jane Andersson a fost eliminată în sferturile de finală ale competiției de Anglia.
Malmo FF este cea mai titrată echipă a Suediei, câștigând de 20 de ori campionatul. În prezent Malmo se află pe locul 7 în campionat cu 19 puncte, la 11 puncte în urma liderului AIK Solna. Valoarea lotului care va înfrunta campioana României în dublă manșă pentru accederea în turul al III-lea al Champions League este de 13,8 milioane de euro. Echipa este antrenată de germanul Uwe Rosler, iar cei mai bine cotați jucători sunt fundașul danez Lasse Nielsen, și mijlocașul suedez Oscar Lewicki, ambii cotați la 1,5 milioane de euro.
Malmo FF, adversara din turul doi preliminar al Champions League este echipa care l-a lansat în fotbalul mare pe Zlatan Ibrahimovic.
Înaintea duelului cu campioana Suediei în turul al doilea preliminar al Champions League, CFR CLuj, campioana României și totodată echipa care a câștigat Supercupa României după 1-0 cu CSU Craiova va debuta în Liga I pe teren propriu cu un meci contra formației FC Botoșani, duelul urmând a avea loc vineri, 20 iulie de la ora 21:00 în Gruia.