Camelia Sucu se face fermier si vrea ca la cununia fiicei sale sa-si delecteze invitatii cu produse din propria afacere. Se pregateste pentru o nunta bio
Camelia Sucu s-a gandit sa-si diversifice afacerile, asa ca s-a orientat spre agricultura, ea activand in prezent pe piata mobilei. Iar cum fiica ei, care abia a trecut de varsta de 20 de ani, se marita la anul cu Vlad, un baiat cu 11 ani mai mare ca ea, Camelia vrea sa impuste doi iepuri dintr-un foc: cumpara o ferma si-si dezvolta afacerile, iar produsele de acolo vor face parte din meniul de nunta. „Sunt in discutii avansate si abia astept sa inchei aceasta tranzactie. Cu siguranta nu voi putea furniza tot meniul, doar nu o sa cultiv banane sau alte produse exotice, insa imi doresc ca alimentele traditionale sa provina de acolo. Vor fi si bio”, ne-a declarat Camelia Sucu. Ea spune ca va merge personal la ferma, care va fi in Alba sau Arad, si va supraveghea lucrurile. „Mulg si vaca daca este nevoie, culeg rosii, nu am nicio problema. Desi, din cate imi aduc aminte din perioada tineretii, nu prea ma descurcam cu mulsul”, a sustinut una din cele mai bogate femei din Romania. Sucu a precizat ca aceasta va fi singura interventie a ei in ceea ce priveste nunta Cristinei. „Fiica mea va stabili impreuna cu Vlad locul, ce rochie va purta si restul lucrurilor. Daca imi vor cere sfatul sau vor avea nevoie de ajutor, cu mare placere”, a mai spus Camelia Sucu. „Cu siguranta ma voi recasatori”
Camelia, fosta sotie a omului de afaceri Dan Sucu, a marturisit ca nu stie ce va fi prima oara, bunica sau sotie, dar cu siguranta ambele lucruri se vor intampla. „Ratiunea nu face casa buna cu sufletul si de aceea nu pot spune ce va fi mai intai. Imi doresc sa ma recasatoresc si asa va fi. Data nu o stiu. Imi doresc la fel de mult sa fiu si bunica”, a declarat Camelia Sucu. Femeia de afaceri a vorbit recent intr-un interviu pentru CANCAN de Weekend despre anumite momente din casatoria ei cu Dan Sucu, cei doi divortand in urma cu patru ani. „Poate ca in casnicia mea, care totusi a durat 18 ani, nu am stiut sa comunic mai mult cu omul de langa mine, sa ii spun mai mult ce imi doream. Nu trebuie sa credem ca cel de langa noi gandeste la fel. Trebuie sa ii spui. Or, eu asta nu am facut. Sunt oameni care au chimie, dar nu au comunicare. Dar eu zic ca mi-am facut totusi lectiile in casatorie, destul de frumos si de bine”, declara Camelia Sucu pentru CANCAN de Weekend.