Calina Roman, nepoata lui Petre Roman, nu a avut întotdeauna o relație excelentă cu mama ei, mai ales că perioada adolescentină a adus cu ea și unele ”ieșiri în decor”. Dar, în prezent, mama și fiica se înțeleg foarte bine, conform declarațiilor pe care Catinca Romna, mama Calinei, le-a făcut pentru Știri Mondene.
Relația dintre mamă și fiică este mai mult una între două prietene. Iar greutățile și momentele tensionate prin care au trecut împreună au ajutat la sudarea relației. ”Se întâmplă să mai şi dormim împreună, mai ales atunci când este vacanţă. Şi-atunci, ne trezim împreună, ne luăm micul dejun în pat şi ne uităm la un serial” a declarat mama Calinei.
Catinca Roman și frumoasa Calina petrec foarte mult timp împreună, dormind uneori în același pat.
”Ieşim ori la un film, ne uităm prin magazine, mergem la un spectacol sau la un concert. Calina e mai mondenă decât mine, dar e firesc, are altă vârstă. Eu prefer alt gen de distracţii”, a completat Catinca Roman.
Bebe Dumitrescu, tatăl Calinei, nu face zi de zi parte din viața fiicei sale, iar Catinca Roman se mândrește că și-a crescut fiica singură, încercând să suplinească și rolul tatălui.
”Cumulez ambele funcţii pentru moment, tatăl ei nu a intervenit deocamdată decât în rarele momente de criză majoră, atunci când i-am cerut ajutorul”.