Călin Popescu Tăriceanu a declarat – duminică seară – la România TV că încă nu a luat o hotărâre în ceea ce privește candidatura la alegerile prezidenţiale ce vor avea loc la sfârşitul acestui an. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu a spus că va decide în acest sens abia după ce se va consulta cu conducerea partidului ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu afirmă că dorește să fie președintele unei Românii ”altfel decât este acum”.
„Eu îmi doresc să fiu președintele unei Românii altfel decât este aceasta acum. Astăzi este o Românie a dezbinării. Trei mandate, două a lui Băsescu și unul al lui Iohannis, au dezbinat România. Îmi imaginez o altă postură pentru președintele României. Vreau să fiu un altfel de președinte dacă se întrunesc o serie de condiții și nu pot spune că decizia se va lua mâine”, a declarat Tăriceanu la România TV.
În ceea ce privește eventuale negocieri cu PSD pentru alegerile europarlamentare, Călin Popescu a pus punctul pe ”i”.
„Noi nu negociem cu PSD, avem discuții, ne înțelegem și putem lua decizii în mod comun. În ceea ce privește o candidatură comună, vom analiza, vom face sondaje și o să luăm o hotărâre cam după alegerile europarlamentare. Eu mă gândesc foarte serios (la o candidatură la prezidențiale – n.r.), dar încă nu am luat o hotărâre. Noi trebuie să găsim cea mai bună formulă pentru a-l învinge pe Iohannis. Cea mai mare probabilitate este să mergem cu un candidat comun. Noi avem astăzi o poză de moment. Dacă ea se menține, atunci sigur că da există o minimă logică în acțiunile noastre. Nu spunem ‘domnule, venim cu unul necunoscut’”, a declarat Călin Popescu Tăricean, duminică, la România Tv.
Citește și: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: ”S-A BĂTUT ÎN CUIE LISTA ALDE. LISTA E DESCHISĂ DE NORICA NICOLAI”