Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că, la o eventuală moțiune de cenzură, ALDE va vota în apărarea Guvernului. Președintele Senatului nu a exclus posibilitatea ca, prin dosarul DNA, să existe intenția de a îl forța să voteze o posibilă moțiunea anunțată de Opoziție.
„Se poate (să existe intenția de a mă forța să votez moțiunea de cenzură-n.r). Cei care inițiază astfel de acțiuni judecă după mintea lor, după tiparul lor de gândire, fără să mă cunoască. Nici vorbă ca la o eventuală moțiune de cenzură împreună cu colegii mei să votăm altfel decât pentru apărarea Guvernului”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, luni la Parlament, întrebat dacă dosarul DNA ar fi o posibilă formă de fi forțat să voteze moțiunea de cenzură, conform Mediafax.
Liderul ALDE a adăugat că justiția a devenit dependentă de serviciile secrete.
„De patru ani de zile am avut totuși am avut curajul să vorbesc despre abuzuri și nereguli grave în justiție, despre faptul că justiția, în loc să fie independentă, este supusă statului paralel. De foarte multe ori am înregistrat tot felul de comentarii caustice la adresa acestor lucruri pe care le-am spus, dar ulterior ceea ce am spus s-a dovedit adevărat, anume că justiția la noi a devenit independentă de factorul politic, dar dependentă de servicii. Ceea ce mă frapează, am văzut un comentariu de la UNJR, inclusiv la Comisia Europeană, faptul că a devenit justiția indepedentă politic, însă rămâne de văzut cât durează la nivelul Comisiei să recunoască faptul că independența justiției a fost grav călcată în picioare prin existența protocoalelor, a echipelor mixte, sutele de mii se ascultări telefonice, etc. Suntem într-o situație cu totul și cu totul nefirească. Pentru revenirea la normalitate am luat atitudine, alături și de colegi, și voi continua să fac un astfel de lucru”, a completat Tăriceanu.
Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, a declarat, pe 8 noiembrie, că are „mari rezerve” privind cererea DNA de urmărire penală a lui Călin Popescu Tăriceanu pentru că a venit în preajma moțiunii de cenzură anunțată de opoziție și el nu crede în coincidențe.
„Te poți gândi la faptul că această solicitare de începere a urmăririi penale a fost pusă în practică pentru a influența o decizie în Congresul ALDE sau pentru a bloca o decizie a domnului Tăriceanu la Congresul ALDE sau te poți gândi că a fost făcută ca să influențeze un vot la o eventuală moțiune de cenzură. Cei care au depus această solicitare (să influențeze – n.r.).”, a spus Liviu Dragnea despre cererea DNA.