Mare iubitor de maşini, Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost victima unei înşelăciuni, iar acum nu numai că aşteapta condamnarea celui pe care îl acuză, ci şi recuperarea pagubei.
Preşedintele Senatului i-a adus acuzaţii grave unui român originar din Târgu Mureş care a trăit în Germania şi care ar fi de fapt samsar de maşini. Acesta pe Tăriceanu că îi va face rost de o limuzină de lux la un preţ extrem de bun. I-a trimis pe mail şi fotografii cu maşina, însă de fapt acestea înfăţişau o maşină expusă în vitrina unui dealer din Germania.
Politicianul ar fi acceptat să trimită suma de bani acestui personaj pe care l-a cunoscut prin interemediul unei cunosţinte comune.
În total, şeful Senatului i-a trimis 14.500 de euro, dar nu a mai văzut nici maşina, nici banii, iar samsarul i-a spus că, în drum spre România, cutia de viteze a maşinii s-a stricat, aşa că a trebuit trimisă în service. Ancheta a scos însă la iveală că bărbatul nu cumpărase nicio maşină.
Procesul este acum, după ani buni, pe masa de lucru a judecătorilor de la Judecătoria Sectorului 6. Tăriceanu spera să obţină recuperarea pagubei, dar autorităţile nu au reuşit încă să dea de inculpat, astfel că şansele sale de a-şi reprimi banii sunt aproape nule, mai ales că individul cu pricina nu are nimic pe numele său.