Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a declarat, după ce a studiat o mică parte din dosarul care îl vizează, că multe referiri nu au legătură cu persoana sa, iar unele pagini sunt secretizate. Mai mult, Tăriceanu spune că se vorbește despre o comisie rogatorie cu Israelul.
„La prima vedere, ceea ce vă pot spune este că sunt foarte multe referiri, aprecieri care nu au nicio legătură cu persoana mea. Rezultă de aici că dosarul e împănat cu lucruri care să impresioneze prin volum, decât prin conținut. Sunt numai la volumul 1”, a spus Călin Popescu Tăriceanu. (CITEȘTE ȘI: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU SPUNE CĂ PARLAMENTUL EUROPEAN E DEZINFORMAT: ”O SĂ TRIMIT O SCRISOARE, NU E NICIO REFERIRE LA AUTORITĂȚILE ROMÂNE!”)
Întrebat dacă a văzut vreun denunțul până acum în dosar, președintele Senatului a negat.
„Am să vin și cu avocatul pentru că se pricepe mai bine și trebuie să parcurgem toate volumele să vedem dacă există așa ceva. Din acest moment am o serie lungă de observații pe care deja le-am făcut și care se referă la lipsa unor elemente concrete care să articuleze acuzațiile la adresa mea. Am văzut o comisie rogatorie cu Israelul. (…) Tal Sirbestein care e întrebat de contractul avut cu PNL sau cu mine. Procurorul îl întreabă dacă e vorba de un contract de 2 milioane de dolari cum au zis procurorii și el a spus că există un contract, dar nu știu suma respectivă. Nu am acces la informațiile PNL ca să știu ce valoare are contractul. Ce pot spune e că a existat un contract și nu a fost un contract de formă, cum au spus procurorii. PNL a plătit sume consistente pentru consultanță. Procurorii fac o acuzație în baza unei oferte transmise de consultanții străini. O ofertă trebuie să aibă răspuns de acceptare fie din partea mea sau a PNL. Nu există niciun răspuns de acceptare sau de alt fel nici din partea mea, nici a PNL și nici de un contract”, a mai spus Tăriceanu.
Președintele Senatului spune că în dosar sunt și pagini șterse, secretizate. Președintele Comisiei Juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunțat marți că studierea celor 73 de volume în cazul solicitării DNA de începere a urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, va începe de miercuri și va dura până luni, inclusiv.
DNA a anunțat, joi, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală. (VEZI ȘI: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU ÎȘI STUDIAZĂ, ÎN LIPSA AVOCATULUI, DOSARUL TRIMIS SENATULUI DE CĂTRE DNA)
Firma la care se face referire este Fujitsu Siemens Computers, cea de al cărei nume a fost legat și dosarul Microsoft, în acre au fost implicați mai mulți demnitari români.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni, că nu știe cum vor vota senatorii social-democrați în privința solicitării DNA de încuviințare a începerii urmăririi penale în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, aceștia având ”personalitate”. El a mai spus că nu face bine nimănui o antepronunțare.