Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că cel mai probabil va participa la ședința solemnă pentru macarea a 100 de ani de la Marea Unire, care se va organiza pe 28 noiembrie, susținând că este o zi solemnă.
„Cel mai probabil voi participa, pentru că este o zi solemnă, este Ziua Naţională, marcăm 100 de ani de la Marea Unire şi acest lucru pentru mine înseamnă foarte mult, inclusiv obligaţia de a participa la această manifestare”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri la Parlament.
Birourile Permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au decis, miercuri, că Parlamentul se va reuni pe 28 noiembrie într-o ședință solemnă consacrată celebrării Centenarului.
Ședința va începe cu intonarea imnului național, urmată de alocuțiunea președintelui Klaus Iohannis.
Vor mai ține discursuri președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, prim-ministrul Viorica Dăncilă, Custodele Coroanei Române, MS Margareta, precum și reprezentați ai grupurilor parlamentare.
La ședința solemnă au fost invitați să participe foștii președinți ai României, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, membrii Guvernului, precum și şefii misiunilor diplomatice cu reședința la Bucureşti.
De asemenea, vor mai primi invitații la ședința solemnă și Alteța Sa Regală Principele Radu, președintele Curții Constituționale, președintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, președintele Curţii Conturi, președintele Academiei Române, Avocatul Poporului, președintele Consiliului Legislativ, guvernatorul BNR și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În ceea ce îl privește pe președintele Klaus Iohannis acesta va fi în acea perioadă în Franța.
Klaus Iohannis va efectua o vizită în Franța, în perioada 27-28 noiembrie, cu ocazia inaugurării Sezonului cultural România-Franța, care are loc într-un an cu multiple semnificații: 10 ani de la semnarea Declarației de Parteneriat Strategic, precum și celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918, a informat Admnistrația Prezidențială.