Calendar ortodox vineri, 26 februarie 2021. Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi
Atăzi, în Calendarul Ortodox sunt pomeniți Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei și Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca.
Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic, iar pe când avea 25 de ani şi-a lăsat patria sa şi s-a dus în Egipt, făcându-se monah. A mers la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte şi aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, care i-a devenit ucenic. Căzând bolnav, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său la Tesalonic, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, cunoştea meseria de a face corturi, învăţând totodată pe iudei şi pe păgâni cuvintele Evangheliei.
Ioan al II-lea (386-417), Episcopul Ierusalimului, auzind despre viaţa Sfântului Porfirie, l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot, încredinţându-i paza Cinstitului Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind episcopul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfinţit episcop acolo, la cererea clerului şi a credincioşilor. Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reuşit să-i liniştească pe păgânii din Gaza şi, cu daruri de la împărăteasa Eudoxia, a înălţat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.
VEZI ȘI: Calendar ortodox joi, 25 februarie 2021. Ce mare sfânt este prăznuit astăzi
Viata Sfintei Muceniţe Fotini Samarineanca
Sfânta Muceniţă Fotini Samarineanca– Este femeia samarineancă de la fântâna lui Iacob care după ce a vorbit cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a lăsat vasul pentru apă şi a fugit în oraş strigând tuturor: Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? (Ioan 4, 29). Femeia aceasta s-a botezat împreună cu cele cinci surori şi cu cei doi fii ai ei şi a primit numele de Fotini. Ea a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Samaria şi în toate oraşele de pe coasta sud estică a Mării Mediterane ajungând până în Cartagina, în Africa de Nord (lângă oraşul Tunis de azi), şi slăvind pe Dumnezeu prin mucenicie în timpul împăratului Neron (54-68), în anul 66.