Atăzi, în Calendarul Ortodox sunt pomeniți Sfântul Ierarh Porfirie, Episcopul Gazei și Sfânta Muceniță Fotini Samarineanca.
Sfântul Porfirie (†420) era din Tesalonic, iar pe când avea 25 de ani şi-a lăsat patria sa şi s-a dus în Egipt, făcându-se monah. A mers la Ierusalim să se închine la Locurile Sfinte şi aici l-a întâlnit pe călugărul Marcu, care i-a devenit ucenic. Căzând bolnav, Sfântul Porfirie l-a trimis pe ucenicul său la Tesalonic, pentru ca acesta să-i împartă averea săracilor. Asemenea Sfântului Apostol Pavel, cunoştea meseria de a face corturi, învăţând totodată pe iudei şi pe păgâni cuvintele Evangheliei.
Ioan al II-lea (386-417), Episcopul Ierusalimului, auzind despre viaţa Sfântului Porfirie, l-a chemat la sine şi l-a hirotonit preot, încredinţându-i paza Cinstitului Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. Pe vremea împăratului Arcadie, murind episcopul din Gaza, Sfântul Porfirie a fost sfinţit episcop acolo, la cererea clerului şi a credincioşilor. Cu ajutorul Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Porfirie a reuşit să-i liniştească pe păgânii din Gaza şi, cu daruri de la împărăteasa Eudoxia, a înălţat acolo, în locul templului păgân, o biserică frumoasă. A trecut la Domnul la vârsta de 72 de ani, după 25 de ani de păstorire.
VEZI ȘI: Calendar ortodox joi, 25 februarie 2021. Ce mare sfânt este prăznuit astăzi
Sfânta Muceniţă Fotini Samarineanca– Este femeia samarineancă de la fântâna lui Iacob care după ce a vorbit cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi-a lăsat vasul pentru apă şi a fugit în oraş strigând tuturor: Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva acesta este Hristosul? (Ioan 4, 29). Femeia aceasta s-a botezat împreună cu cele cinci surori şi cu cei doi fii ai ei şi a primit numele de Fotini. Ea a propovăduit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Samaria şi în toate oraşele de pe coasta sud estică a Mării Mediterane ajungând până în Cartagina, în Africa de Nord (lângă oraşul Tunis de azi), şi slăvind pe Dumnezeu prin mucenicie în timpul împăratului Neron (54-68), în anul 66.