Calendar ortodox, 14 octombrie 2021. Ce nu este bine să faci de Sfânta Parascheva. Tradiții și obiceiuri

Publicat: 13/10/2021 | 17:39

Calendar ortodox, 14 octombrie 2021. Ce nu este bine să faci de Sfânta Parascheva. Tradiții și obiceiuri pe care credincioșii le țin.

Calendar ortodox, 14 octombrie 2021. Anual, credincioșii merg să se închine la raclele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul are loc la Iași, acolo unde deja zeci de mii de credincioși au mers să se roage și să se închine.

Vezi și: MINUNE LA RACLA SFINTEI CUVIOASE PARASCHEVA: „AVEAM CA UN CÂRLIG ÎN SPATE, IAR CÂND AM CĂLCAT ÎN OGRADA BISERICII…”

Mâine, credincioșii o sărbătoresc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, iar în tradiția populară se numește ”Sfânta Vineri”. Aceasta este considerată cea care stăpânește lumea femeilor. Aceasta este și recunoscută pentru cea care aduce ploi îmbelșugătoare de roade bune, dar și veselitoarea plugarilor. Sfânta Cuvioasă Parascheva este ocrotitoarea apelor și se spune că chipul ei apărea mereu lângă râuri sau fântâni. Odată ce îi apărea chipul, apa devenea tămăduitoare. De aici și tradiția ca icoana cu Sf. Parascheva să fie așezată lângă izvoare și fântâni.

Vezi și: CAZ ȘOCANT LA IAȘI! FEMEIE FILMATĂ ÎN TIMP CE ȘTERGE UN MĂNUNCHI DE MĂȘTI DE PROTECȚIE DE RACLA MOAȘTELOR SFINTEI PARACHEVA:” DUC MĂȘTILE ACASĂ…”

În această zi, credincioșii dau de pomană pâine din grâul nou și must. Tradiția spune că țăranii putea să spună cum va fi iarna, după modul în care oile dormeau în ziua Sf. Cuvioase Parascheva. Dacă oile dormeau unite, se anunța o iarnă grea, iar dacă nu erau unite, înseamnă că iarna urma să fie blândă.

Calendar ortodox, 14 octombrie 2021. Ce nu este bine să faci de Sfânta Parascheva

De Sfânta Cuvioasă Parascheva, creștinii nu trebuie să spele rufele, să coasă, să toarcă, dar nici să meargă să facă muncă la câmp. De obicei, fetele ţineau la această superstiţie pentru a rămâne cinstite, iar bătrânii, pentru belşug. De asemenea, în această zi nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce. Nici fructe închise la culoare și pepene roșu, pentru că amintesc de sacrificiul martiric.

O altă tradiție spune că dacă vremea pe 14 octombrie este mohorâtă, atunci așa vor fi și celelalte sărbători de peste an. De Sfânta Parascheva se dă de pomană pentru adormiți.

Sursă foto: arhivă CANCAN