Calendar ortodox 1 octombrie 2021. Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roșie

De: Cancan
Publicat: 01/10/2021 | 09:23

Pe 1 octombrie 2021, potrivit calendarului ortodox, este sărbătoare cu cruce roșie pentru creștinii ortodocși din toată lumea, de Acoperământul Maicii Domnului.

Aceasta aduce aminte de minunea din Biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, unde Maica Domnului și-a scos Cinstitul Acoperământ, pânza cu care își acoperea creștetul și l-a întins peste credincioșii din Biserica Vlaherne, în timp ce se înălța de la ei.

Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare cu cruce roşie în calendar ortodox

Semnificația sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului provine de pe vremea Sfântului Andrei cel Nebun din Constantinopol.

Acesta, împreună cu mai mulți creștini au zărit-o pe Fecioara Maria, pe Sfântul Ioan Botezătorul și cete îngerești, în timpul săvârșiri unei slujbe din Biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne.

În acea perioadă, Constantinopolul era sub invazia rușilor din anul 907 sau 911. Potrivit scrierilor, Maica Domnului a intrat în mijlocul Bisericii, a îngenunchiar și, cu al său chip inundat de lacrimi, a rămas în rugăciune pentru mai mult timp.

Se spune că după acest moment al Maicii Domnului, amenințarea a fost îndepărtată și orașul a fost scutit de suferință.

În tradiția greacă, sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului este slăvită cu mare evlavie de către poporul grec, mai ales de către călugării din Sfântul Munte Athos.

Sărbătoare în calendar ortodox de Acopermântul Maicii Domnului. Tradiţii şi superstiții

Sărbătoarea cu cruce roșie Acoperământul Maicii Domnului din calendar ortodox 1 octombrie este respectată cu mare sfințenie de către creștinii ortodocși din întreaga lume.

Potrivit tradiției se spune că, începutul lunii octombrie reprezintă pregătirea ogoarelor pentru iarnă și că atunci cade bruma.

De sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului se spune că este bine să se țină post, pentru a fi feriți de rele, boli și dușmani. Pentru cei care optează să țină acest post, este bine de știut că se mănâncă doar covrigi sau se bea doar apă ori ceai.

Pentru gospodari, tradiția spune că este bine ca aceștia să-și stropească vitele cu apă sfințită de Acoperământul Maicii Domnului, pe 1 octombrie.

O altă tradiție legată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului spune că este bine ca în această zi să fie pomeniți cei trecuți la cele veșnice.

Tot pe 1 octombrie, de Adormirea Maicii Domnului se dau de pomană plăcinte și fel și fel de bucate tradiționale.

Potrivit tradiției populare, fetele care nu au un păr lung și bogat trebuie să se roage în această zi de sărbătoare la Fecioara Maria.

Totodată, se mai spune că nu este bine ca femeile sau bărbații să se tundă, fiindcă vor risca să le cadă părul.

Calendar ortodox 1 octombrie 2021. Rugăciune făcătoare de minuni de sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului

Preacurată Doamnă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, care poți face tot binele, primește aceste cinstite daruri, care se cuvin numai ție, de la noi nevrednicii robii tăi, Ceea ce ești aleasă din toate neamurile și te-ai arătat mai înaltă decât toate făpturile cerești și pământești.

Căci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor și prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu și ne-am învrednicit de Sfântul Trup și de Preacuratul Lui Sânge.

Pentru aceasta fericită ești în neamurile neamurilor, ceea ce ești de Dumnezeu fericită, mai luminată decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii.

Și acum, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare Fecioară, întru tot lăudată, nu înceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de sfatul celui înșelător și de toată primejdia, și să fim păziți nevătămați de toată lovirea cea înveninată a diavolului; ci până în sfârșit cu rugăciunile tale păzește-ne pe noi neosândiți.

Ca prin paza și cu ajutorul tău fiind mântuiți, slavă, laudă, mulțumită și închinăciune, pentru toate să înălțăm, Unuia în Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!