CALENDAR CRESTIN ORTODOX Ce sfant sarbatorim astazi !
Sfantul Nichita Marturisitorul a ales din tinerete sa urmeze calea vietii monahale, cea plina de nevointe sufletesti si trupesti. Pentru viata sa duhovniceasca imbunatatita, Sfantul Nichita Marturisitorul a fost numit Arhiepiscop al Calcedonului. In timpul slujirii arhieresti, Sfantul Nichita s-a evidentiat mai ales prin virtutea milosteniei, hranind pe cei flamanzi, imbracand pe cei goi, primind si odihnind pe cei straini. In Sinaxar este pomenit ca „tata al sarmanilor, aparator al vaduvelor si izbavitor al celor napastuiti”.
De asemenea, Sfantul Nichita s-a remarcat ca aparator al sfintelor icoane in timpul prigoanei din vremea imparatului Leon Armeanul. Sfantul Nichita s-a aratat marturisitor al lui Hristos, vadind invataturile eretice ale iconoclastilor si popovaduind dreapta credinta cu privire la cultul cinstirii sfintelor icoane. Din aceasta cauza a fost trimis in temnita, suferind numeroase chinuri. Dupa multi ani si dupa multe osteneli de marturisitor, s-a mutat la Domnul.
Troparul Sfantului Nichita Marturisitorul
Indreptatorule al Ortodoxiei, invatatorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu si al curatiei si luminatorule al lumii, podoaba claugarilor cea de Dumnezeu insuflata Nichita, intelepte, cu invataturile tale pe toti i-ai luminat. Alauta duhovniceasca, roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.
(M.N.)