Calea Griviței acum 100 de ani (I)

Bulevardul care leagă Gara de Nord (construită în 1878) de ieșirea înspre fosta capitală Târgoviște a avut dintotdeauna o însemnătate aparte, în existența cotidiană a bucureștenilor, dar și în istoria orașului. De altfel, existența străzii sub vechea ei denumire (”Podul Târgoviștei”) pare să se confunde cu a orașului însuși, adică vorbim despre una dintre primele străzi ale Bucureștiului.

Dar noi ne vom concentra asupra Căii Griviței (redenumirea s-a petrecut după Războiul de Independență, în 1877) așa cum era ea acum exact 100 de ani, când România devenea, în fine, întreagă. Principalul nostru ghid în pomenirea și descrierea personajelor și a locurilor importante de pe Calea Griviței va fi Nicolae Vătămanu (autor al ”Odinioară în București”), care a copilărit chiar pe acea stradă, la începutul secolului trecut.

Transportul în comun de pe Calea Griviței, la 1918, era asigurat de un tramvai „modern”, la care erau înhămați doi cai. Acest tramvai venea de la Piața Sfântu Gheorghe și întorcea în dreptul cimitirului Sfânta Vineri (aproape de actualul Pod Grant). Dacă voiai să continui să te afunzi în zonele limitrofe ale Căii Griviței, din acel loc, erai nevoit să iei un tramvai ceva mai ponosit, cu un vagon mai mic și care era tras doar de un cal. Este important să spunem că, în acele vremuri, tramvaiele nu aveau stații precise. Oamenii făceau cu mâna din mers vizitiului să oprească, când aveau nevoie să urce, după care trăgeau de un clopoțel unde voiau să coboare.

Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de...

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Cel mai de succes business al începutului de secol XX, pe Calea Griviței, era asigurat de bragagii. Braga era Coca Cola timpurilor ei, cea mai băută băutură răcoritoare de acum 100 de ani, iar cei care se pricepeau să o facă (de obicei turci sau măcar pretindeau că sunt turci și se îmbrăcau ca atare, așa cum astăzi îi puteți vedea pe așa-zișii ”sibieni” veniți cu brânzeturi) erau foarte respectați de comunitate. Braga era cu atât mai apreciată cu cât apa însăși era destul de greu de procurat, asta fiind treaba sacagiilor.

Material realizat în cadrul „București-Centenar”- Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic

(va urma)