”Călăul” avocatei care s-a aruncat de la etaj a fost arestat
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus, miercuri, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Irinel Caius Iliescu, acuzat că şi-ar fi determinat iubita să se arunce de la etajul 15 al Complexului Rin Grand Residence. Cu o zi în urmă, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală şi l-au reţinut, pentru 24 de ore, pe bărbat, arată news.ro.
Potrivit anchetatorilor, Irinel Iliescu obişnuia să îşi bată iubita, avocat, şi îi restrânsese viaţa personală în aşa fel încât aceasta rămăsese fără prieteni. Bărbatul i-ar fi interzis să-şi mai practice profesia şi a constrâns-o pe femeie să îi cedeze jumătate dintr-un imobil pe care îl deţinea în Bucureşti şi să îşi amaneteze autoturismul, inculpatul obţinând, în acest fel, foloase în valoare de 23.000 de euro. În acest context, femeia a cedat psihic şi s-a aruncat de la etajul 15 al Complexului Rin Grand Residence la data de 17 noiembrie 2016, în jurul orei 8.00, aceasta căzând iniţial pe o copertină. „Constrângerea exercitată de Iliescu Irinel-Caius asupra victimei a constat într-o stare de teroare continuă provocată de către acesta prin acţiunile şi manifestările din perioada martie-noiembrie 2016, constrângere care a fost de asemenea natură încât nu a lăsat victimei nicio posibilitate concretă de a acţiona altfel, ori de a se împotrivi, neputând astfel să decidă liber din cauza violenţelor şi presiunilor la care era supusă”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.