„Câinii” o țin din victorie în victorie: Instrucție cu ieșenii în „Groapă!”

Publicat: 12/12/2020 | 07:55

Dinamo Bucureşti a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 4-1 (1-1), într-o partidă din etapa a 13-a a Ligii I, bifând a treia victorie consecutivă în campionat şi a patra în toate competiţiile.

Moldovenii au deschis scorul prin Platini (min. 5), însă „câinii” au reacționat imediat restabilind egalitatea prin Deian Sorescu (min. 16 – penalty), 1-1 fiind și scorul primului mitan.

După pauză „alb-roșii” s-au dezlănțuit punctând de trei ori în poarta moldovenilor prin slovacul Adam Nemec (min. 58), Paul Anton (min.77) și senegalezul Magaye Gueye (min. 86).

În finalul partidei, belgianul Floriano Vanzo a ratat un penalty (min.90+3), şutul său fiind apărat de portarul spaniol Tomas Mejias.

Cu această victorie, Dinamo a ajuns la 15 puncte, urcând pe locul 8 în clasament, „alb-roșii” apropiindu-se la doar două puncte de locurile de play-off.

De partea cealaltă, Poli Iaşi a ajuns la opt meciuri la rând fără victorie, un egal şi şapte eşecuri, moldovenii ocupând locul 15 cu 10 puncte, fiind depășiți la golaveraj de Astra care a remizat în deschiderea rundei la Botoșani, scor 1-1.

Program etapa a XIII-a
FC Botoșani – Astra Giurgiu 1-1
Dinamo – Politehnica Iași 4-1
Sâmbătă, 12 decembrie
ora 12.30 Academica Clinceni – FC Argeș
ora  17.00 Gaz Metan Mediaș – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
ora 19.30 Chindia Târgoviște – Viitorul Constanța
Duminică, 13 decembrie
ora 18.15 FC Hermannstadt – FC Voluntari
ora 21.00 CFR Cluj – FCSB
Luni, 14 decembrie
ora 20.30 UTA Arad – Universitatea Craiova