Mihalcea, zmeu după ce „câinii” au scăpat de „lanternă”: „Nu mă uit la clasament!”

Publicat: 06/07/2020 | 10:18

Adrian Mihalcea, antrenorul principal al formației Dinamo București, a declarat la finalul partidei pe care elevii săi au câștigat-o la Clinceni cu Academica, scor 3-1 (1-0), că acest succes pote fi semnalul revenirii „alb-roșilor” în play-out.

Deși „câinii” au scăpat de „lanternă”, dar au rămas pe loc retrogradabil, fiind pe locul 7, „Țăranul” a spus că niciodată nu și-a pus problema ca Dinamo să se bată la retrogradare.

„Noi tratăm toate meciurile cât putem noi de bine, aveam nevoie de această victorie. Avem jucători valoroși, dar suntem puțin abătuți, puțin preocupați. Mi-am felicitat băieții, bravo tuturor. N-am reușit nimic, avem nevoie de victorii legate. Sunt supărat pentru că meciurile trecute tot pe greșeli individuale au fost, mi-a fost puțin teamă să nu se repete. Băieții au dat dovadă de maturitate, pe căldură, meciuri din trei în trei zile. Acum ne vom bucura. Am pierdut un meci acasă cu 3-0. Obiectivul nostru este de a ne salva, știu în același timp ce înseamnă un meci de Cupă, vom vedea cum ne vom creiona strategia. Vom vedea cum putem să creștem, acum dacă vom avea și noroc… E un început, asta e prima victorie. Meciul cu Iașiul îl vom trata la victorie, noi avem nevoie victorii înlănțuite. Eu nu mă uit la clasament, eu mă uit doar dacă facem mai multe victorii la rând. Noi avem meciuri dezechilibrate, două meciuri mai puțin, atunci o să mă uit”, a declarat Adrian Mihalcea după meci.

Pentru Dinamo aceasta este prima victorie din play-out și totodată primul succes sub comanda lui Mihalcea. La Clinceni „câinii” au deschis scorul prin Deian Sorescu (min. 19 – penalty), după care ilfovenii au ratat două penalty-uri prin Jakub Vojtus (min. 45+4) şi Alexandru Buziuc (min. 60), ambele fiind apărate de portarul Cătălin Straton. Dinamo a mai marcat de două ori în decurs de câteva minute, prin Ahmed Bani (min. 65), Diego Fabbrini (min. 71), ambii la primul gol în tricoul lui Dinamo. Golul de onoare a ilfovenilor a purtat semnătura lui Alexandru Buziuc (min.72). S-a terminat 3-1, iar Dinamo a urcat pe locul 7 cu 20 de puncte dar și două meciuri mai puțin disputate, în timp ce Academica a rămas pe locul 3 cu 26 de puncte.