„Câinii” anunță pierderi uriașe în plan financiar pe 2019!
Într-un comunicat remis mass-media pe site-ul oficial al clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare suntem anunțați că Dinamo a înregistrat pierderi în valoare de 9.010.465 lei (1.864.478 euro) pe anul financiar 2019.
Asta după ce în 2018 gruparea „alb-roșie” obţinuse profit 155.772 lei (32.232 euro).
Conform datelor financiare prezentate în conformitate cu Regulamentul Naţional de Licenţiere a cluburilor, Dinamo București a avut în 2019 venituri totale din exploatare de 16.653.028 de lei şi cheltuieli de exploatare de 25.958.131 de lei.
„În ceea ce priveşte sumele rezultate din vânzarea şi cumpărarea de jucători, gruparea alb-roşie a raportat o pierdere de 133.743 de lei. De altfel, FC Dinamo a plătit în 2019 suma de 214.815 lei către agenţi sau alţi intermediari în transferul de jucători”, se arată pe site-ul oficial al „câinilor”.
Conform aceeași surse menționate,, în ceea ce priveşte veniturile, acestea au provenit în principal din drepturile TV (7.636.864 lei), sponsorizări şi publicitate (6.083.683 lei) şi bilete de intrare la meciuri (1.099.304 lei). De cealaltă parte, clubul a cheltuit cea mai mare sumă cu beneficiile cu angajaţii (15.714.928 lei).
Trupa din Șoseaua Ștefan cel Mare menţionează că la 16 martie 2020, totalul datoriilor şi capitalurile proprii se ridică la 20.507.046 lei.
În acest context, veseta că UEFA a a decis să prelungească termenul pentru procesul de licențiere în Liga 1 vine cum nu se poate mai bine pentr „câini”. Forul european a decis ca termenul până la care cluburile trebuie să dovedească faptul că nu au restanțe financiare a fost extins de la 31 martie la 30 aprilie 2020.
Astfel, cluburile din Liga 1 au timp suficient pentru a face rost de bani, de a achita restanțele financiare către jucători, antrenori și terți și de a face astfel dovada faptului că la 30 aprilie nu au nicio datorie pentru obține astfel licența și a a putea juca și în sezonul 2020 – 2021 în Liga 1.