Cainele Mihaelei Tatu a iesit la pensie
Berty face patrulari pe munte de mai bine de 10 ani. Cand avea doar noua luni, a fost dus de Mihaela Tatu lui Ioan Pivoda, seful Serviciului Salvamont Zarnesti. Vedetea TV l-a cumparat pe Berty cand avea sase luni, de la revolutionarul Dan Iosif. „Din cauza programului incarcat pe care il avea la televiziune, nu reusea sa-i acorde lui Berty toata atentia de care avea nevoie. Drept urmare, s-a gandit dupa trei luni sa nu-l mai chinuie intr-un apartament in Bucuresti, ci sa-i redea libertatea. Si unde altundeva putea face acest lucru decat la munte”, ne-a povestit Ioan Pivoda. Barbatul mai avea un caine, asa ca l-a dat lui Ciprian Lolu, salvator montan in Muntii Piatra Craiului, care nu s-a mai despartit de-atunci de frumosul husky. In ultimii 11 ani, Berty a participat la numeroase actiuni de cautare si recuperare a turistilor rataciti pe munte. Pe timp de iarna, simte si evita zonele in care exista pericol de avalansa, iar odata i-a salvat viata chiar si stapanului sau. Berty a iesit la pensie pentru ca este bolnav, suferind si doua accidente in ultimii ani. A fost lovit la picior de o masina si a trecut printr-o interventie chirurgicala complexa, iar dupa cinci ani a cazut de pe un perete de piatra si a suferit o tasare a coloanei. Acum a venit vremea sa predea stafeta, iar la patrulare l-a inlocuit Bandit, fiul sau in varsta de doi ani si jumatate, singurul pe care l-a acceptat Berty. „Are o personalitate diferita fata de cea a tatalui sau. Berty este foarte rece si pune la indoiala deciziile mele, in schimb Bandit are o fire calda si face tot ceea ce-i spun”, ne-a marturisit stapanul lor, Ciprian Lolu. Salvamontistul spera ca, dupa mai multe antrenamente, Bandit il va inlocui cu succes pe Berty in cautarea si recuperarea turistilor rataciti pe munte.