Cadoul inedit pe care fiul lui Theo Rose l-a primit la naștere! A fost adus de pe alt continent: „E de la mama lui Anghel”
Theo Rose a devenit mămică pentru prima oară. În această dimineață, 14 iunie, vedeta a adus pe lume un băiețel perfect sănătos. Micuțul Sasha Ioan a cântărit 3,8 kilograme la naștere și a primit nota zece din partea medicilor. Întreaga familie l-a primit cu brațele deschise, iar bunica lui a avut un cadou special pentru el. Ce a primit fiul lui Anghel Damian și al lui Theo Rose?
Theo Rose și Anghel Damian au devenit părinți. Încă de la prima oră a dimineții cei doi s-au prezentat la o clinică privată și au așteptat cu emoții momentul cel mare. Artista și-a dorit mult să își aducă fiul pe lume pe cale naturală, fiind îngrozită de operații, însă la sfaturile medicului a născut prin cezariană. Deși era speriată de această variantă, se pare că totul a decurs mai bine decât se aștepta, iar momentul în care și-a strâns pentru prima oară fiul în brațe a fost unul magic.
„Sunt brici, foarte bine, nici nu visam că o să fie așa bine. La 9:17 minute, am născut prin cezariană, în cele din urmă. A fost o sarcină relaxantă, o naștere la fel, am avut o liniște pe care o visam. Eu 9 luni de zile m-am pregătit să nasc natural, și s-au sezisat niște riscuri și a trebuit să luăm o hotărâre.”
Sunt fericită tare, a început să gângurească pe aici, are ochii tatălui lui. Are 3 kg 800 și 54 de cm. E perfect! A fost foarte liniștit, acum probabil i s-a făcut foame, e bine, ne descurcăm cu toate, mulțumim lui Dumnezeu”, a declarat Theo Rose, după naștere, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Fiul artistei, cadou special
Astăzi, alături de Theo Rose a stat în permanență Anghel Damian. Regizorul s-a arătat extrem de emoționat atunci când și-a văzut pentru prima oară fiul. Pe parcursul zile, alături cei doi proaspeți părinți au venit și nașii micuțului, dar și bunicii. Aceștia nu s-au prezentat cu mâna goală și au adus cadouri pentru mămică și bebeluș. Cel mai special dintre daruri a fost cel oferit de către mama lui Anghel Damian.
Bunica i-a adus micuțului Sasha Ioan un cadou de departe, tocmai din Africa de Sud. Este vorba despre o pietricică specială, care pe lângă faptul că va aduce norocul în viața bebelușului o să îl și protejeze de toate relele.
„Anghel e emoționat, nu îndrăznește să îl ia prea mult în brațe. E cu totul și cu totul altceva, am înțeles ce au simțit toți părinții. Mai dă așa o lacrimă, sunt sensibilă, vulnerabilă.
Am primit de la mama lui Anghel o pietricică din Africa de Sud, e o piatră care să poarte noroc, să protejeze!”, a mai spus Theo Rose.
(VEZI ȘI: PRIMUL GEST AL FAMILIEI LUI THEO ROSE DUPĂ CE ARTISTA A NĂSCUT. NAȘA COPILULUI A REACȚIONAT IMEDIAT)