Cadoul incredibil primit de un român de la o familie de 11 ucraineni, după ce i-a găzduit la el acasă: „Să vă spun păţania mea”
Un român a primit, în propria casă, un grup de 11 refugiați din Kiev. Ucrainenii au decis să îi facă un cadou la plecare, în semn de recunoștință, și i-au făcut curățenie în casă.
Conform unei postări de pe Facebook, un domn și-a pus casa la dispoziție, gratuit, pentru un grup de refugiați. Acesta le-a oferit cazare și mâncare pentru o noapte, după ce a fost contactat de ei prin intermediul unei rețele de socializare.
La plecare, refugiații au dorit să îl recompenseze pe român printr-un cadou inedit, respectiv faptul că i-au făcut curățenie în casă. În plus, au dorit să îi lase și un dar de despărțire, acesta fiind un stativ de haine. Chiar dacă inițial nu a vrut să accepte cadoul, l-a luat pentru că nu a putut refuza insistența lor.
Mesajul transmis de român
După întâmplarea inedită, românul a dorit să facă publică povestea și a postat-o pe contul său de Facebook.
„Sa va spun „patania” mea cu un grup de 11 refugiati ucrainieni din Kiev. Scurt: sambata au ajus la mine, cazat, mancat, dormit trebuiau sa plece duminica dimineata spre granita ungara(Nadlac in prima faza.). Sambata noaptea mi-au scris, eu fiind la un eveniment si munceam, daca pot sa-i mai cazez o zi, bineteles am incuvintat. Astazi la plecare s-au trezit in jurul orelor 05:00, eu dormind butuc, si-au aranjat paturile, au maturat, dat cu mopul in casa, curatat baia si pe deasupra mi-au lasat si un cadou de desprtire sau revedere si anume un cuier pe roti. Nu am vrut sa-l accept, dar au zis ca e cadoul lor pentru mine si s-ar bucura sa il accept. Concluzia: omenia nu are apartenenta etnica, religioasa, politica sau ce o mai fi, omenia si educatia se „cultiva„.”Acesta este mesajul pe care românul l-a postat pe rețelele de socializare.