Cadou pentru Peteleu din partea lui Petrescu înaintea derby-ului cu FCSB!

De: Cancan
Publicat: 09/02/2018 | 07:00

Andrei Peteleu a prins doar şase meciuri în campionat cu „Bursucul” pe bancă, dar a fost titular în prima partidă din anul 2018 în care CFR Cluj a învins cu 2-0 Concordia Chiajna şi a bifat al 10-lea meci fără gol primit pe teren propriu. Fundaşului îi expira contractul în această vară, iar conducătorii echipei ardeleni au hotărât să-i prelungească înţelegerea. „Multă baftă, Andrei! Îţi dorim evoluţii cât mai bune în Gruia”, a fost mesajul postat pe site-ul clubului CFR Cluj.

Fotbalistul are 25 de ani şi a venit în Gruia acum un an şi jumătate de la Petrolul Ploieşti. Până acum a jucat în 31 de partide şi a marcat un gol, în februarie 2017 într-un meci câştigat cu 2-1 pe terenul lui CSM Poli Iaşi. „Golul său ne-a asigurat într-o mare măsură prezenţa în play-off-ul Ligii 1, în sezonul trecut”, au spus clujenii.

Derby-ul FCSB- CFR Cluj va avea loc sâmbătă de la ora 20:45 pe „Naţional Arena”. Înainte acestui joc, pe care Petrescu îl vede mult ai uşor decât precedentul câştigat de elevii săi pe teren propriu cu Chiajna, scor 2-0, CFR Cluj este lider în Liga I cu 52 de puncte, urmată de FCSB la două lungimi.

                                                                   

Cristi P.