Cadavrele a doi porci mistreți au fost descoperite, miercuri, într-un container de gunoi din Baia Mare, pe Strada Petofi Șandor. (VEZI ȘI: CULMEA INCONȘTIENȚEI ÎN BIHOR. AU VÂNAT UN MISTREȚ BOLNAV DE PESTĂ PORCINĂ, IAR APOI…)
O femeie din localitate, care ducea gunoiul, în jurul orei 10.00 dimineața, a făcut macabra descoperire, a fotografiat imediat leșurile animalelor și le-a postat pe rețeaua de socializare. „Revoltător, incredibil. Duceam gunoiul şi uite ce am găsit. Încă sunt proaspete. La noi tot se permite, uite aşa, reguli? Sunt numai să le încălcăm şi să vorbim de alţii ce fraieri sunt, dar noi să fim sănătoşi”, a scris băimăreanca pe contul ei de socializare.
Autoritățile s-au sesizat și au ajuns la fața locului în scurt timp, demarând cercetările. „Poliţiştii specializați în arme, explozivi și substanțe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, alturi de reprezentanți ai altor instituții competete – Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alientelor (DSVSA) și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescuit Sportiv (AJVPS), efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care au ajuns în tomberon resturi din animalele sălbatice, precum și în vederea ideitificării autorilor şi luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat Florina Meteş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş.
Resturile anialelor au fost ridicate de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor Maramureş, urmând a fi examinate. (CITEȘTE ȘI: POVESTEA CABANEI PE CARE DICTATORUL CEAUȘESCU O AVEA ÎN OLT. CUM ARATĂ AZI + CÂT COSTĂ SĂ O ÎNCHIRIEZI)