Cabral și Andreea Ibacka au ales nașii de botez pentru fetița lor!
Andreea Ibacka, soția lui Cabral, a adus pe lume, în urmă cu trei luni, o fetiță, iar acum se pregătesc de botez. Cei doi au dezvăluit numele ei, dar și cine îi vor fi nași!
Alegerea numelui pentru fetiță nu a fost deloc o misiune ușoară, însă fiica cea mare a lui Cabral, din prima căsătorie, a fost foarte inspirată și i-a ajutat în luarea unei decizii.
Botezul micuței Namiko va avea loc în scurt timp, pentru că Andreea Ibacka plănuiește ca evenimentul să fie în luna mai. Petrecerea de botez va fi una destul de restrânsă și vor participa doar apropiații acestora. Nașii de botez ai micuței Namiko vor fi Irina și Răzvan Fodor, nașii de cununie ai Andreei Ibacka și a lui Cabral.
”Ne-am gândit și la botez, dar încă nu ne-am organizat ca să zic așa. L-am tot amânat. Probabil va fi la sfârșit de mai. Nu-mi doresc nimic sofisticat, adică vom fi o mână de oameni, familia, câțiva prieteni și vom face un grătar. Probabil o să mă organizez pe ultima sută de metri. A fost important să găsesc o biserică și am ales-o. O să fie un eveniment simplu, cu tematică românească. Vor fi aceiași nași, Irina și Răzvan Fodor, care ne-au și cununat acum câțiva ani”, a dezvăluit Andreea Ibacka pentru viva.ro.