Cabral, deranjat după ce Dan Negru le-a numit “fufe” pe fetele de la rubrica Meteo. Ce replică i-a dat prezentatorul de la Pro TV

Publicat: 18/10/2021 | 21:11

Faptul că Dan Negru le-a numit “fufe” pe prezentatoarele de la rubrica Meteo l-a scos din sărite pe Cabral. Moderatorul emisiunii “Ce spun românii”, de la Pro TV, i-a transmis celui supranumit “Regele audiențelor” că ar trebui să respecte fiecare meserie în parte și să nu-și mai desconsidere colegii de breaslă.

Pe contul personal de Facebook, Dan Negru a făcut o postare prin intermediul căreia a subliniat beneficiile ploii pentru agricultură, însă a fost radical când a trebuit să amintească de fetele care prezintă, la diverse televiziuni, rubrica Meteo.

(CITEȘTE ȘI: DAN NEGRU A DAT TOT DIN CASĂ! CÂŢI BANI CÂŞTIGĂ UN PREZENTATOR TV DIN ROMÂNIA)

O spun mereu când plouă: bucurați-vă! Nu va luați după fufele de la meteo care spun: ‘din păcate se anunță ploi’. Ploile astea salvează grâul care acum se însămânțează! Cea mai bună perioada de semănat e prima jumătate a lui octombrie. Zilele astea! Ploaia ne face al doilea mare exportator de cereale după Franța. Ploaia însămânțează speranța. Cu utilaje învechite, cu ferme mici și împărțite, fără irigații, cu un stat care n-a ajutat niciodată agricultura, grâul însămânțat zilele astea are un singur aliat: PLOAIA de breaking news! Bucurați-vă!”, este mesajul postat de cel supranumit “Regele audiențelor”.

Cabral, replică pentru Dan Negru: “Bre, fiecare are un loc sub soare”

Faptul că tinerele au fost numite “fufe” l-a deranjat enorm pe Cabral, care nu a ezitat și i-a oferit o replică lui Dan Negru. Prezentatorul de la Pro TV nu înțelege motivul pentru care unii angajați ai televiziunilor obișnuiesc să-și desconsidere colegii, profitând de funcția înaltă pe care o au.

Încerc să înțeleg de ce văd mulți uamini care simt nevoia să se simtă bine cu ei înșiși făcându-i pe alții inferiori. Dacă ei vorbesc despre un asistent de platou… îi zic sclav. Dacă vorbesc despre o colegă ce întâmplator prezintă rubrica horoscop, meteo sau mai știu eu ce… se referă la ea ca fiind o fufă. Alții sunt fraieri, jerpeliți sau agarici. Și nu că sunt eu mai cu moț, sunt departe de a fi un exemplu, dar cred că ar fi bine ca cineva, oricine ar fi el, ar atrage atenția asupra chestiei ăsteia. Bre, fiecare are un loc sub soare. Unii sunt șefi, alții… nu sunt”, a scris prezentatorul de la Pro TV.

(CITEŞTE ŞI: ANDREEA IBACKA ȘI-A PUS SARCINA ÎN PERICOL, DUPĂ CE A SĂRIT GARDUL CASEI. SOȚIA LUI CABRAL SE PREGĂTEȘTE SĂ NASCĂ)

“Oamenii care își fac treaba, oricare ar fi ea, trebuie respectați”

În continuare, Cabral a declarat că oamenii ar trebuie să fie mai uniți, chiar dacă au păreri diferite. Respectul în viață, în opinia prezentatorul emisiunii “Ce spun românii”, este vital.

Dar cred că oamenii care-și fac treaba bine, oricare ar fi treaba asta a lor, trebuie respectați. Repet, oricare ar fi treaba lor… dacă și-o fac bine, nu cred că are cineva dreptul să-i desconsidere. Și aici nu e vorba despre cât de bine își fac oamenii treaba. Ci de faptul că e bine pentru toți dacă ne respectăm unii pe ceilalți. Ne fragmentăm mai puțin, chiar dacă nu suntem la fel. Suntem mai uniți, chiar dacă nu gândim întotdeauna la fel. Suntem mai aproape unii de alții… chiar dacă facem lucrurile diferit. Și totul vine dintr-o chestie simplă: respect reciproc. Să avem zi bună. Toți.”, a mai scris Cabral, pe Facebook.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult