Ion Chirvasă, un bărbat din comuna Albești, județul Vaslui, a fost amendat de polițiști pe motiv că a sunat la 112 fără motiv. Acesta bănuia că fiul lui este sechestrat de un vecin, însă a început, inexplicabil, să se bâlbâie în timp ce discuta cu oamenii legii.
Cum sechestrul, într-un final, nu s-a confirmat, Ion Chirvasă a fost amendat cu 500 lei, poliția crezând că bărbatul se află în stare de ebrietate, anunță vremeanoua.ro.
“Politistii au fost anuntati de un bãrbat din comuna Albesti despre faptul cã fiul sãu ar fi victima unei infractiuni, în luna august 2019. La locul interventiei, colegii mei au identificat persoana respectivã, care nu fusese victima niciunei infractiuni si care a spus cã nu are nevoie de sprijinul politistilor. În consecintã, apelantul a fost amendat pentru alarmare falsã la 112″, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Cu aceeași amendă a fost sancționată și concubina lui Ion Chirvasă. Un vecin l-a sfătuit, totuși, să conteste sancțiunea primită. După mai multe termene la Judecătorie, unde a fost însoțit de martori, bărbatul a scăpat de amendă. Magistrații au constatat că acesta are un defect de vorbire.
“Eu așa vorbesc dintotdeauna. Poate nu m-au înțeles și au crezut că sunt băut. Dar eu sunt bâlbâit. Vorbesc mai greu. Oamenii știu. Nu am deranjat cu nimic, spun eu, că am sunat la 112. Eram doar îngrijorat pentru fiul meu. Omul ăla e agresiv, m-a bătut în curtea mea, a sărit poarta cu securea în mână. Când am vãzut cã nu ajunge băiatul acasã, m-am speriat. Ce era să fac?! Un vecin m-a ajutat și am făcut contestație. Soția mai are un termen pe 16 și sper să se termine. Nu avem bani pentru așa ceva!”, a declarat Ion Chirvasă.