Buzărnescu-in, Cîrstea-out de la Wimbledon!
Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat în runda a doua a turneului pe iarbă de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
În vârstă de 30 de ani și locul 28 WTA, Mihaela Buzărnescu, cap de serie 29 la Wimbledon, a trecut de belarusa de 20 de ani aflată pe locul 32 în lume, Arina Sabalenka, cu 6-7 (3), 6-1, 6-4, după o oră şi 55 de minute. Arina Sabalenka, finalistă sâmbătă la Eastbourne, a câştigat o singură minge de break în meciul susținut contra compatrioatei noastre. Pentru româncă aceasta a fost pprima victorie obținută în fața belorusei Arina Sabalenka. Aceasta câştigase primele două confruntări cu Buzărnescu, cu 7-6 (9), 6-4 în 2016, în sferturile unui turneu ITF la Ankara (50.000 dolari), şi cu 5-7, 6-3, 6-2 în primul tur la Lugano, anul acesta.
Prin accederea în turul al doilea de la Wimbledon, Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 63.000 de lire sterline şi 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe Katie Swan din Marea Britanie, o jucătoare de 19 ani, aflată pe locul 204 în lume, care a învins-o surprinzător cu 6-2, 6-2 pe compatrioata noastră, Irinei Begu.
Surprinzător, Irina Begu, a treia jucătoare a României în clasamentul WTA, nu a avut nicio șansă în fața britanicei Katie Swan de 19 ani, aflată pe locul 204 WTA, fiind depășită clar cu 6-2, 6-2.
Favorita gazdelor a controlat autoritar ostilitățile pe teren conducând meciul de la un capăt la celălalt. Ajutată de un procentaj excelent al punctelor câștigate pe primul serviciu, 92%, Katie Swan a triumfat în mai puțin de o oră, încheind conturile cu românca în doar 57 de minute de joc.