Busu, la un pas de moarte, din nou. Actorul și-a băgat în sperieți apropiații: „Am înlemnit cu toții!” 

De: M. T.
Publicat: 23/11/2020 | 11:05
Busu, la un pas de moarte, din nou. Actorul și-a băgat în sperieți apropiații: "Am înlemnit cu toții!" 

 

Florin Busuioc a mai trecut printr-un episod care i-a pus viața în pericol. După infarctul suferit în 2018, în toamna aceasta, actorul a fost, din nou, la un pas de moarte. Aflat la filmările ‘Pup-o, mă! 2: Mireasa nebună!’ Busu și-a panicat toți colegii. 

Văru Săndel, Cosmin Seleși și Alin Panc au asistat înlemniți la o scenă care-i putea aduce sfârșitul lui Florin Busuoic. Aflați la o stână din Munții Apuseni, lângă Cluj, au văzut cum actorul s-a urcat pe un ATV și, pentru că nu știa să-l conducă, a fost azvârlit într-un prun. Sperietura a fost cu atât mai mare cu cât toți cei prezenți știau prin ce trecuse Busu cu doi ani în urmă.

”Ne pregăteam fie pentru o nouă zi sau pentru o nouă scenă. Nu mai reţin. Ceea ce ştiu e că Florin Busuioc se afla pe un ATV oferit pe bază de contract de unul dintre sponsorii filmului, a cărui imagine mai trebuie să apară în peliculă.  Busu, colegul nostru, a avut inspiraţia nefericită de a-l porni. Cert e că nărăvaşul ăla, care e foarte greu de strunit chiar şi pentru cei care ştiu cum să se comporte cu el, nu l-a suportat foarte tare în şa şi, la prima colină, l-a aruncat într-un prun. Ştiind problemele cu care se confruntase Florin am înlemnit cu toţii.

Am alergat către copac, unde am constatat că eroul nostru nu păţise nimic grav, cu excepţia unei spaime teribile. Nu m-am putut abţine şi i-am zis-o: . Am râs, dar nu prea era râsul nostru‘‘, a povestit peripeţia Văru‘ Săndel pentru impact.ro.

În urmă cu doi ani, Busu a suferit un infarc miocardic

Actorul Florin Busuioc a suferit un infarct miocardic pe 6 noiembrie 2018, după un spectacol jucat la Craiova. La fața locului a fost chemat un echipaj SMURD care a efectuat manevrele de resuscitare, apoi a fost transportat  la Spitalul de Urgență din oraș pentru o intervenție chirurgicală. Medicii au făcut o intervenție minim invazivă pentru montarea unui stent. La nici jumătate de an, medicii au fost nevoiți să-i monteze și al doilea stent.

VEZI ȘI: FLORIN BUSUIOC S-A ÎNTOS LA TREABĂ DUPĂ INFARCT: ”AM O SURPRIZĂ PENTRU VOI!”

Busu:”Eram atât de îndopat de medicamente încât nu înţelegeam ce se întâmplă

„Nu-mi aduc aminte absolut nimic din ziua respectivă. Doar ce mi-au povestit apropiaţii: de dimineaţă am fost la Pro, am plecat la Craiova, unde am jucat, am terminat spectacolul, iar după mi s-a făcut rău. Înţeleg că, la un moment dat, regizorul m-a întrebat dacă am nevoie de ceva, simţeam că sunt slăbit şi am cerut un calciu sau magneziu. M-a întrebat dacă nu ar fi mai bine să mergem la spital, iar când a auzit că vreau, s-a speriat, pentru că ştie că eu nu sunt genul care să apeleze la spital pentru orice prostioară.

M-am întors în cabină şi am căzut. Nu-mi mai aduc aminte nimic din ce s-a întâmplat după, toate astea sunt poveştirile lor. Mi-au zis că s-a repezit spre mine colegul Bogdan Talaşman, care m-a resuscitat, a durat ceva până a venit şi echipajul SMURD, după aceea am fost dus la spital şi a fost bine“, a declarat Florin Busuoic în emisiunea „La Măruță”

Florin Busuoic mărturisea, la vremea respectivă, că nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat, dar simte că e mai bine așa.
 
„A fost un atac de cord masiv, destul de puternic. Eu nu mai ştiu ce s-a întâmplat, când, cum mi-am revenit, nu-mi aduc aminte exact nici când mi-am revenit. În prima fază, m-am trezit, dar nu mi-am revenit. Eram atât de îndopat de medicamente încât nu înţelegeam ce se întâmplă. Abia după o vreme am început să conştientizez şi apoi mi s-a povestit. Nici nu vreau să-mi amintesc, sincer. Până la urmă, dacă a fost să fie aşa, aşa a trebuit să se întâmple.“