Bush, urmasul lui Vlad Tepes
Inrudire. Presedintele american se trage din acelasi neam cu sangerosul voievod roman poreclit Dracula Dana Arama Actualul lider de la Casa Alba, George W. Bush, ar avea radacini in Romania, fiind unul dintre urmasii voievodului roman Vlad Tepes, informeaza cotidianul „New York Post”. Acum doua saptamani, acelasi ziar a dezvaluit ca liderul american este var indepartat cu senatorul democrat de Illinois, Barack Obama, creditat cu mari sanse sa devina urmatorul presedinte al SUA. Autorii articolului au continuat investigatia si au identificat alti membri indepartati ai familiei lui George W. Bush, unii dintre ei fiind celebri. Astfel, ziaristii newyorkezi au constatat ca majoritatea stramosilor lui George W. Bush au sosit in America in perioada coloniala, iar prin ei, la fel ca alte zeci de mii de americani, actualul presedinte american este inrudit cu multi dintre fostii presedinti americani, la fel ca si Dick Cheney si John Kerry.
Rude de vaza
Postul de televiziune CNN anunta, inca din perioada alegerilor pentru presedintia SUA din 2004, ca „Bush este o ruda mai apropiata a lui Dracula decat contracandidatul sau John Kerry, actualul presedinte american fiind unul dintre urmasii de peste 32 de generatii ai domnitorului roman, in timp ce John Kerry ar trebui sa se intoarca 34 de generatii in arborele sau genealogic pentru a ajunge la acelasi domnitor”. Conform aceluiasi arbore genealogic prezidential construit de jurnalistii de la „New York Post”, George W. Bush are numai rude celebre. Seful de la Casa Alba mai este inrudit, printre altii, cu actorii Marilyn Monroe, Brad Pitt si Tom Hanks, cu fondatorul revistei „Playboy”, Hugh Hefner, dar si cu Madonna si Celine Dion.