Campioana României, CFR Cluj, va susține astăzi de la ora 18:00, în deplasare, manșa secundă a turului doi preliminar al Conference League cu Inter Club de Escalades – CFR Cluj.
Duelul din Andorra se va relua de la scorul de 3-0 pentru campioana României, victoria din tur fiind asigurată de reușitele semnate de Jefte (min.5 –pen.), Debeljuh (min. 38) și autogolul lui Feher (min.84).
„Toate meciurile sunt importante, mai ales că joci în Europa. La CFR nu suntem obișnuiți cu înfrângerile, dar mergem înainte. Suntem numai pe drumuri, din păcate nu avem timp să ne antrenăm și se vede asta. Avem 8 ore de mers în Andorra, ne întoarcem joi la 04:00 dimineața. Sâmbătă trebuie să jucăm iar. Va fi foarte greu, important este să ne calificăm. Dacă o să se califice și celelalte echipe, o să vadă ce greu e să reziști pe două fronturi. Când joci din trei în trei zile e greu”, a declarat Dan Petrescu, înainte de plecarea în Andorra.
Dacă va ajunge în turul următor, CFR Cluj va juca împotriva celor de la Shakhtyor Soligorsk, din Belarus. Campioana României ar juca primul meci (4 august) în deplasare.
Echipe probabile Inter Club de Escalades – CFR Cluj:
Inter Club de Escalades: Coca – Gallego, Feher, De Nova, Rubio – Martinez, Roca – Rubio, Belhadji, Cabrera – Andreu
CFR Cluj: Bălgrădean – Braun, Kolinger, Burcă, Camora – Deac, Boateng, Cvek– Jefte, Debeljuh, Petrila