Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj, a acuzat în termeni duri decizia arbitrilor de a anula golul din minutul 87 marcat de Păun la Sevilla, decizie care a anulat calificarea campioanei României în optimile de finală a Europa League.
Atât la flash-urile de după meci cât și la conferința de presă „Bursucul” a venit cu regulamentul în mână declarând că echipei sale i s-a făcut „o mare nedreptate”.
„E incredibil, mai ales că am dat un gol valid. Nu e niciun henţ, nimic. Am regulamentul aici, aş vrea să încep cu asta…Nu se consideră că s-a comis o abatere atunci când mingea atinge braţul unui jucător direct din capul, corpul sau piciorul unui alt jucător aflat în apropiere. Deci regulamentul e clar. Arbitrul de centru trebuia să se ducă la VAR, se uita şi, dacă ştie regulamentul… Un gol clar. Dacă era în poarta noastră, nimeni nu se uita la VAR. Noi l-am marcat şi sunt frustrat, băieţii sunt frustraţi. Plecăm acasă frustraţi, pentru că calificarea trebuia să o aibă CFR Cluj”, a tunat Dan Petrescu.
Tehnicianul campioanei României a recunsocut că după această calificare nemeritată, Sevilla are drum liber spre câștigarea celui de-al șaselea trofeu Europa League din istorie.
„E una dintre favorite să câştige Europa League, dar dacă noi ne calificam, poate deveneam şi noi favoriţi. Nu? Dacă eliminam Sevilla. Şi meritam. Nu ştiu cine poate să îmi dea înapoi această calificare. Nimeni. Păun plângea, l-aţi văzut cum, pentru că e nedrept. A fost făcută o nedreptate mare şi îmi pare rău pentru băieţi. Nu se anulează un gol în condiţiile în care nici nu te duci la VAR să te uiţi, nu ştii ce s-a întâmplat acolo. Nu a fost o fază să spui că a fost off-side de trei metri. Te duci, te uiţi… dacă ştii regulamentul, te gândeşti că ai greşit. Sunt foarte supărat pe ceea ce s-a întâmplat! nu o să îmi dea asta înapoi niciodată. Când o să mai ajungem noi aici?” a tunat „Bursucul”.
CFR Cluj a fost eliminată din Europa League fără să piardă c Sevilla. Andaluzii s-au calificat grație golului marcat în deplasare după 1-1 în „Gruia” și 0-0 pe „Ramon Sanchez Pizjuan”.